Cum prepari uleiul de usturoi, ingredient ieftin care dă savoare mâncărurilor. Cea mai simplă rețetă

0
Publicat:

Renumit pentru savoarea pe care o dă preparatelor culinare, usturoiul este și un remediu natural pentru mai multe afecțiuni. Una dintre cele mai simple variante de a-l utiliza în diverse mâncăruri este uleiul de usturoi și plante aromatice.

Uleiul de usturoi cu plante aromate, un preparat care dă savoare mâncărurilor FOTO Shutterstock

În combinaţie cu uleiul, usturoiul devine mai puţin iritant pentru cei cu o digestive sensibilă.

Că să obţii ulei cu usturoi şi plante aromatice, ai nevoie de câţiva căţei de usturoi tocaţi, frunze de rozmarin, cimbru şi oregano (sau alt amestec de plante aromatice, după gustul fiecăruia).

Se combină usturoiul cu câteva linguriţe din amestecul de plante într-o crăticioară şi se adaugă ulei de măsline, cât să depăşească plantele cu maximum cinci centimetri. Se încălzeşte la foc foarte mic, timp de o jumătate de oră, sau până când uleiul capătă gust puternic de plante.

Se pune amestecul într-un borcan cu capac, ca atare, sau strecurat, în funcţie de preferinţe. Dacă-l depozitezi în frigider, uleiul va rezistă câteva luni”, explică Elena Badea pentru frunza-verde.ro

În această variantă, usturoiul poate fi un ingredient special pentru supe, orez, paste ori pur și simplu întins pe pâine.

Proprietăţi antibiotice

Proprietăţile sale antibiotice fac util usturoiul în infecţiile de la nivelul gâtului şi în amigdalită. Sucul de usturoi proaspăt inhibă dezvoltarea fungiilor şi are capacitatea de a îmbunătăţi funcţia ficatului, esenţială, de altfel,  în menţinerea sănătoasă atât a colesterolului, cât şi a trigliceridelor, în organism.

Usturoiul îşi datorează majoritatea proprietăţilor sale medicinale compusilor sulfurici alicină şi ajoena. Alicina, un compus organosulfuros, este cel mai benefic organismului, oferind usturoiul  aroma sa distinctivă  şi acţiunea sa antibacteriană şi antifungică. Ajoena, derivat din alicină, are rolul de a subtia  sângele  şi  de scădere a lipidelor din organism. Alţi compuşi semnificativi găsiţi în usturoi, ar fi  glicozidul, coenzima Q10, alil propil disulfid, dialilul, trisulfidul şi salilcisteina.

De asemenea, la  nivel nutriţional, usturoiul are cantităţi semnificative de vitamina C, potasiu şi fosfor. Alicina este capabilă să inhibe complet sinteza ARN-ului, care împiedică efectiv reproducerea viruşilor şi a bacteriilor. Atunci când alicina se combină cu ajoena, acţiunea comună a acestora reduce conţinutul de lipide de pe pereţii arteriali, determinând depuneri de LDL - sau "colesterol rău" -  să fie oxidate  şi eliminate din corp.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană