Un fost golgheter al Ligii I a ajuns să joace la AS Martina Franca, în Serie C1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotbalul românesc e în cădere liberă

Un fost golgheter al Ligii I a ajuns să joace la o echipă mediocră din cel de-al treilea eşalon italian, AS Martina Franca, grupare înfiinţată în acelaşi an cu Steaua, 1947.

Clubul italian a anunţat, pe site-ul său oficial, recrutarea lui Andrei Cristea (31 de ani), care în sezonul trecut a evoluat tot în al treilea eşalon al fotbalului italian, la Salernitana, cu care a reuşit promovarea în Serie B.

AS Martina Franca îi face şi o scurtă prezentare noii sale achiziţii, precizând că Andrei Cristea a disputat 30 de partide în Europa League şi Cupa UEFA, precum şi 2 jocuri în Champions League. 

În sezonul 2009/2010, Cristea a fost golgheterul României în tricoul lui Dinamo Bucureşti, cu 16 reuşite, a relatat Agerpres. Cristea a mai evoluat, de-a lungul timpului, la FCM Bacău, Steaua Bucureşti, Politehnica Iaşi, FC Timişoara şi FC Braşov. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!