Trump a stabilit soarta naționalei de fotbal a Iranului, echipă calificată la Campionatul Mondial. Răspunsul oficialilor de la Teheran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persistă îndoielile cu privire la participarea Iranului la Cupa Mondială de fotbal din 2026, având în vedere conflictul în derularea dintre Republica Islamică și alianța formată din Statele Unite și Israel.

Iranienii sunt așteptați la turneul final FOTO X

Președintele FIFA, Gianni Infantino, într-o postare pe X, a confirmat că, din perspectiva organizatorilor, nu există obiecții cu privire la participarea fanilor din Orientul Mijlociu la eveniment.

Donald Trump i-a transmis acest lucru președintelui FIFA, în timpul unei întâlniri. Dar răspunsul de la Teheran aruncă umbre suplimentare asupra prezenței echipei naționale iraniene.

În această seară, m-am întâlnit cu președintele Statelor Unite, Donald J. Trump, pentru a discuta despre progresul pregătirilor pentru viitoarea Cupă Mondială FIFA și despre entuziasmul crescând dinaintea începerii acesteia, programată peste doar 93 de zile”, a postat Infantino.

Am discutat, de asemenea, despre situația actuală din Iran și despre faptul că echipa națională iraniană s-a calificat pentru a participa la Cupa Mondială. În timpul discuțiilor noastre, președintele Trump a reiterat că echipa națională iraniană este, desigur, binevenită să participe la turneul din Statele Unite.

Cu toții avem nevoie de un eveniment precum Cupa Mondială pentru a uni oamenii, acum mai mult ca niciodată, și îi mulțumesc sincer președintelui Statelor Unite pentru sprijinul său, deoarece demonstrează încă o dată că fotbalul unește lumea”, a mai zis șeful FIFA.

Răspunsul Teheranului a fost rapid: „De când acest guvern corupt l-a asasinat pe liderul nostru, nu avem nicio intenție să participăm la Cupa Mondială”, a declarat ministrul Ahmad Donjamali la televizor, subliniind „măsurile malefice luate împotriva Iranului”. „Două războaie ne-au fost impuse în opt sau nouă luni, iar câteva mii de cetățeni ai noștri au fost uciși. Nu avem absolut nicio șansă să participăm”.

Cinci fotbaliste au primit azil politic în Australia

Rămâne de văzut, însă, dacă regimul ayatollahilor va da undă verde participării la turneul final. Puterea de la Teheran teme de potențiale cereri de azil politic în timpul Cupei Mondiale, așa cum s-a întâmplat recent cu cinci jucătoare din echipa națională feminină, care concurează în Cupa Asiei din Australia.

Fetele au fost criticate de regimul iranian după ce au refuzat să cânte imnul înainte de meciul de deschidere împotriva Coreei de Sud, fiind etichetate „trădătoare de război” de către televiziunea din Teheran.

Înainte de a pleca spre Sydney, cinci dintre ele au reușit să scape de supraveghere, să părăsească hotelul și să solicite azil, care le-a fost acordat de prim-ministrul australian Anthony Albanese: „Australia le-a luat cazul în serios și a fost mișcată de situația dificilă a acestor femei curajoase”, a declarat prim-ministrul.

Blocaj la Bagdad

Echipa națională a Irakului este programată să joace un play-off al Cupei Mondiale împotriva câștigătoarei meciului Surinam-Bolivia, de la Monterrey, pe 31 martie. Antrenorul Graham Arnold trăsese un semnal de alarmă în ultimele zile, având în vedere situația din Golf. „Dacă meciul se joacă în Mexic, vom avea dificultăți în a părăsi Bagdadul”, a declarat Arnold pentru CNN.

Aproximativ 60% dintre jucătorii mei joacă pentru cluburi irakiene, tot staff-ul meu tehnic locuiește în Irak, personalul meu medical în Qatar și, în prezent, avem probleme în obținerea vizelor pentru Mexic”, a mai zis acesta. Arnold a spus că a fost deja nevoit să anuleze un cantonament în Statele Unite: „Nu putem părăsi Bagdadul”.

Ieri, însă, situația vizelor părea să fi fost rezolvată. Ministrul mexican de Externe a declarat că vizele sunt în curs de procesare la ambasadele din Qatar și Arabia Saudită.