Tragedie în familia Simonei Halep. Vărul ei a fost găsit spânzurat în holul locuinţei. Prima ipoteză indică suicidul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO Ovidiu Iordachi/Mediafax

În vârstă de 29 de ani, vărul Simonei Halep a fost găsit spânzurat în holul locuinţei sale din Constanţa, luându-se în calcul varianta sinuciderii.

Vărul Simonei Halep, Nicia Arghir, a fost găsit spânzurat, luni după-amiază, în holul locuinţei sale, de către unchiul său, notează Mediafax.

Primele date rezultate din cercetări arată că pe corpul bărbatului nu au fost descoperite urme de violenţă, cu excepţia celor din zona gâtului, astfel încât se merge pe varianta suicidului. Reporterntv.ro notează că gestul ar fi fost determinat de datoriile acumulate, cei care-l cunoşteau susţinând că era pasionat de jocurile de noroc şi că pierduse mulţi bani, o parte împrumutaţi de la cămătari. 

Nicia Arghir nu a lăsat niciun bilet prin care să-şi justifice gestul, iar trupul lui a fost trimis pentru necropsie şi stabilirea cauzelor decesului, cercetăriile fiind în desfăşurare.

Presa italiană, despre Simona Halep. Românca nu este considerată o forţă în tenisul mondial

Cine este Costa Sponte, presupusul iubit al Simonei Halep

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile