Tadici, reacţie tranşantă după ce a primit o suspendare uriaşă: A explicat cum va proceda EXCLUSIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Tadici

Naţionala feminină de handbal a României va debuta, în acest weekend, la Mondialul din Spania, însă, deocamdată, principalul subiect legat de sportul pe semicerc e cazul antrenorului de la Zalău, Gheorghe Tadici (69 de ani).

Cunoscut ca fiind un tip vulcanic, Tadici are şi ghinionul de a se afla într-un război deschis cu preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Alexandru Dedu. Care, din septembrie până acum, folosindu-se de Comisia de Disciplină, a dictat 14 etape de suspendare împotriva fostului selecţioner cu care România a luat argintul mondial, în 2005. 

În septembrie, Tadici a fost suspendat opt etape şi a primit şi o amendă de 1.000 de lei, pe motiv că şi-a jignit elevele la un time-out, la un meci din Cupa României, HC Zalău - Rapid (26-24). Acum, Tadici a fost suspendat şase etape şi amendat cu 4.000 de lei, pe baza altor imagini video, în care se vede că a certat-o pe Alexandra Vrabie, după ce aceasta a fost eliminată, în timpul meciului câştigat cu Râmnicu Vâlcea, scor 21-20. De altfel, în comunicatul federaţiei se şi precizează că acest ultim caz a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină, la cererea expresă a lui Dedu.

Contactat de „Adevărul“, Tadici nu s-a arătat foarte surprins de modul în care a fost pedepsit şi a explicat cum va proceda. „La fel ca şi prima pedeapsă (n.r. - cea din septembrie), mi se pare totul exagerat şi cu un substrat. Nu pot spune însă mai multe, pentru că am cerut motivarea deciziei. Odată ce o voi primi, o să mă adresez celorlalte comisii ale federaţiei. Iar după ce voi epuiza căile de atac prin comisiile federaţiei, există posibilitatea de a mă adresa instanţelor judecătoreşti. Pentru că mai am o acţiune pe rol, legată de suspendarea pe care am primit-o în septembrie. Atunci, mi-au dat opt etape, dar la Apel am rămas cu patru şi cu sancţiunea financiară“, ne-a explicat Gheorghe Tadici.

Cere sancţionarea lui Kurtovic

Tehnicianul celor de la Zalău a cerut, la rândul său, sancţionarea unei jucătoare de la Dunărea Brăila. Vorbim despre norvegianca Amanda Kurtovic, legitimată la Dunărea Brăila. După ce a văzut imaginile în care Tadici o certa pe Alexandra Vrabie, Kurtovici a reacţionat vehement pe reţelele de socializare. „Scoateţi-l de aici pe omul ăsta dezgustător! Săracele fete“, a spus sportiva de 30 de ani.

După ce a primit cererea de sancţionare a lui Kurtovic din partea lui Tadici, Comisia de Disciplină a precizat că va analiza cazul, solicitând, într-o primă fază, punctul de vedere al jucătoarei de la Brăila.

2014 e anul în care Alexandru Dedu a ajuns în fruntea Federaţiei Române de Handbal, înlocuindu-l pe Cristian Gaţu.  

Meciurile pe care le va rata Tadici

*8 decembrie: Deva - Zalău

*15 ianuarie: Zalău - Gloria Buzău

*19 ianuarie: CSM Bucureşti - Zalău

*29 ianuarie: Zalău - Magura Cisnadiei

*5 februarie: Zalău - Dunărea Brăila

*19 februarie: CSM Slatina - Zalău

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi