Simona Halep, mesaj plin de emoție la finalul unei cariere legendare: „Tenisul m-a pus la încercare, vreau să respir!”
0Simona Halep (34 de ani) și-a luat rămas-bun în mod oficial de la tenis în cadrul Sports Festival, unde a participat la un meci demonstrativ alături de Elina Svitolina, Gael Monfils și Andrei Pavel.
Evenimentul a adunat aproximativ 10.000 de spectatori, veniți să o aplaude pentru ultima dată pe una dintre cele mai valoroase sportive din istoria României. Câștigătoare a titlurilor de la Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019, Simona Halep a fost sărbătorită într-o atmosferă emoționantă și plină de recunoștință.
Vizibil emoționată, fosta lideră mondială le-a mulțumit românilor pentru sprijinul constant primit de-a lungul carierei, subliniind că susținerea fanilor a avut un rol important în toate performanțele sale.
Momentul a fost marcat și de acordarea unui trofeu special din partea Federației Române de Tenis. Distincția i-a fost înmânată de vicepreședintele forului, Daniel Dobre, și a simbolizat cele mai importante succese obținute de Simona pe marile scene ale tenisului mondial.
În cadrul galei dedicate retragerii au fost prezentate, în premieră, imagini din arhiva personală a sportivei, surprinzând atât momente din viața de familie, cât și cele mai importante etape ale carierei sale. Publicul a avut astfel ocazia să descopere o latură mai puțin cunoscută a campioanei care a scris istorie pentru tenisul românesc.
„Omul Simona - un om care a suferit, a căzut și s-a ridicat de multe ori!”
În decursul zilei de astăzi, Simona Halep a simțit să transmită un mesaj plin de emoție și pe rețelele de socializare.
„Dragii mei,
Sâmbătă am trăit unul dintre cele mai intense și emoționante momente din viața mea: Evenimentul Oficial de Retragere din Tenis. A fost mai mult decât o ceremonie. A fost încheierea unui capitol care a însemnat toată viața mea de până acum. Un drum început cu un vis și continuat cu multă muncă, sacrificii, lacrimi, speranță și iubire pentru acest sport.
Tenisul m-a format. M-a ridicat, m-a pus la încercare, m-a făcut puternică. Mi-a oferit cele mai frumoase trăiri și cele mai grele lecții, pe care le voi purta cu mine mereu. Pentru tot ce am trăit pe teren și dincolo de el, sunt profund recunoscătoare. În spatele trofeelor, rezultatelor și momentelor pe care le-am împărțit cu voi, a existat mereu și omul Simona. Un om care a simțit, care a suferit, care s-a bucurat, care a căzut și s-a ridicat de multe ori.
Astăzi, poate pentru prima dată, simt că vreau pur și simplu să respir. Să trăiesc. Să descopăr cine sunt dincolo de sport, dincolo de competiție, dincolo de tot ceea ce lumea a cunoscut despre mine. Au fost ani în care viața mea a fost privită, analizată și comentată din multe unghiuri. Știu că asta a făcut parte din drumul meu și am acceptat-o, cu tot ce a venit la pachet. Dar odată cu încheierea acestui capitol, simt și nevoia firească de a păși spre ceea ce urmează cu mai multă liniște, cu mai multă intimitate și cu libertatea de a-mi trăi alegerile în felul meu.
Nu pentru că vreau să mă îndepărtez de oameni, ci pentru că simt că a venit timpul să mă apropii mai mult de mine. Voi rămâne mereu aceeași: cu valorile, disciplina și responsabilitatea pe care sportul mi le-a oferit și pe care le voi purta cu mine toată viața.
De acum, începe pentru mine o altă etapă. Una mai liniștită, mai personală, mai aproape de ceea ce sunt dincolo de performanță. O etapă în care îmi doresc să mă bucur de lucrurile simple, de oamenii dragi, de alegerile mele și de libertatea de a-mi trăi viața în felul meu.
Privesc înainte cu recunoștință pentru tot ce a fost și cu sufletul deschis pentru tot ce urmează. Viața îmi va aduce, cu siguranță, noi moduri de a fi aproape de oamenii care mă iubesc cu adevărat. Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături, pentru că ați crezut în mine și pentru că ați făcut parte din această călătorie. Unele povești se încheie, dar ceea ce lasă în urmă rămâne pentru totdeauna.
Cu drag, Simona!”, a transmis constănțeanca, pe Instagram.