Scandalurile jenante ale fotbalului nostru mic: Mioveni, rămasă fără cazare la cererea adversarilor! Detalii incredibile

0
Publicat:

Fotbalul românesc e tare primitiv, după cum Adevărul a titrat, astăzi, explicând ce se întâmpla cu suporterii. Din păcate, exemplele care dovedesc cât de departe suntem de lumea bună a fotbalului curg din toate direcțiile. Acum, partida Universitatea Cluj – CS Mioveni, programată pentru 10 februarie, în etapa a 25-a, ne oferă încă o mostră despre ce se întâmplă în fotbalul nostru mic.

Nicolae Dică, șocat de ce au făcut rivalii de la Universitatea Cluj. FOTO: Arhiva Adevărul

Concret, gazdele de la Cluj au solicitat mutarea meciului, la Mediaș, pentru că gazonul de pe „Cluj Arena“ arată îngrozitor. Cei de la Mioveni au fost de acord cu schimbarea stadionului și, așa cum era normal, au făcut demersurile pentru a se caza, la Mediaș. Mai departe, detaliile unui caz incredibil au fost povestite, la Orange Sport, de Nicolae Dică (42 de ani), antrenorul ultimei clasate din Superliga.

Ce a povestit Nicolae Dică?

*Într-adevăr, vom juca la Mediaş, dar ceea ce au facut cei de la U Cluj nu e OK. Ieri, în momentul în care noi am aflat că vom juca la Mediaş, am sunat la hotelul din Mediaş, am rezervat camere, ni s-a dat OK-ul şi apoi, seara târziu, ni s-a spus că nu mai putem sta acolo, pentru că va veni U Cluj.

*Ne-au sunat, ne-au zis: <<Stă U Cluj acolo, voi duceţi-vă la Sighişoara sau la Sibiu>>. Nu, venim de la Mioveni direct în ziua meciului, că ce să facem? Noi am fost de acord să jucăm la Medias şi cei de la U Cluj ce-au făcut? S-au dus, cu acordul celor de la hotel: <<Daţi-i afară pe cei de la Mioveni>>. Din bun simţ, din respect pentru clubul nostru, cred că puteau să zică încercăm să stăm noi la Sighişoara sau la Sibiu.

Superliga, clasament

1. CFR Cluj 23 16 2 5 38-19 50

2. Farul Constanța 23 14 6 3 45-24 48

3. Rapid 23 12 6 5 30-19 42

4. FCSB 23 12 5 6 39-28 41

5. CS U Craiova 23 12 5 6 29-22 41

6. Sepsi 22 9 5 8 35-20 32

7. Petrolul Ploiești 23 9 3 11 22-27 30

8. Botoșani 23 6 9 8 20-34 27

9. Voluntari 23 6 8 9 20-23 26

10. Chindia Târgoviște 23 6 7 10 25-32 25

11. Hermannstadt 23 9 6 8 26-23 24*

12. „U“ Craiova 1948 22 6 6 10 22-25 24

13. FC Argeș 23 6 6 11 18-33 24

14. Universitatea Cluj 23 5 8 10 16-24 23

15. UTA 23 4 8 11 20-32 20

16. Mioveni 23 3 6 14 16-36 15

La finalul celor 30 de etape din sezonul regulat, locurile 1-6 vor merge în play-off, iar locurile 7-16 vor juca în play-out.

*Hermannstadt, penalizată cu 9 puncte.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model