România, lăsată de izbeliște în fața Poloniei lui Swiatek. Cele mai bune tricolore nu vor să audă de națională
0Jaqueline Cristian, cea mai bine clasată jucătoare română în acest moment, va lipsi de la meciurile cu Polonia din play-off-ul Billie Jean King Cup.
Partidele din cele șapte grupe ale play-off-ului se vor desfășura între 14 și 16 noiembrie, iar Jaqueline nu va evolua nici în întâlnirile cu Polonia, nici în cele cu Noua Zeelandă. Clasată pe locul 47 WTA, ea este urmată în topul româncelor de Sorana Cîrstea (51), aflată în ultimul an al carierei, și Gabriela Ruse (99). Dintre acesta, dar ultima a spus da convocării la națională.
Pentru Grupa B de la Gorzow Wielkopolski, căpitanul nejucător Alexandra Dulgheru, care a preluat funcția pe 19 septembrie după demisia lui Horia Tecău, a convocat pe Gabriela Ruse, Gabriela Lee (293) și Elena Ruxandra Bertea (310).
În proba de dublu, se așteaptă ca echipa să fie formată din Mara Gae (645) și Monica Niculescu (91). Gabi și Monica revin astfel în echipă după un an, de la înfrângerea cu 2-1 suferită în fața Japoniei la turneul final de la Malaga.
Polonia joacă puternic. Iga Swiatek, în prim plan
Anca Todoni, aflată pe poziția 118 în lume, nu a mai jucat de la începutul lunii septembrie, când a fost nevoită să se retragă înainte de meciul din turul 2 de la San Sebastian. Din cauza problemelor fizice, ea a decis să pună punct sezonului.
Într-o situație similară se află și Ana Bogdan. Ea nu a mai intrat pe teren de la jumătatea lunii iulie și se menține departe de competiții pentru a-și trata accidentările. La rândul lor, Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au anunțat deja de ceva timp că nu vor mai face parte din echipa României la Billie Jean King Cup.
Polonia vine cu vedeta lor, Iga Swiatek, locul 2 în lume, în timp ce Magda Linette, Magdalena Frech și Maja Chwalinska nu vor putea participa din diverse motive.
„Mă bucur că Iga s-a întors în echipa națională a Poloniei. Desigur, înseamnă foarte mult pentru mine și pentru întreaga echipă. Avem același obiectiv. Vrem să câștigăm fiecare meci, iar de data aceasta va fi exact la fel.
Pot promite asta, pentru că vom da întotdeauna tot ce avem pe teren. Vom lupta până la ultima minge și vom vedea ce ne va aduce după ultimul punct!”, a conchis căpitanul echipei, Dawid Celt, citat într-un comunicat de presă al Asociației Poloneze de Tenis.
Celelalte grupe ale competiției sunt împărțite astfel:
- Grupa A, care se joacă la Monterrey, cuprinde Canada, Mexic și Danemarca;
- Grupa C, găzduită de Cordoba, reunește Slovacia, Elveția și Argentina;
- Grupa D de la Varazdin include Cehia, Columbia și Croația;
- Grupa E de la Hobart este formată din Australia, Brazilia și Portugalia;
- Grupa F, desfășurată la Ismaning, are ca participante Germania, Belgia și Turcia;
- Grupa G de la Bengaluru cuprinde Olanda, Slovenia și India.
Cu cine se laudă Polonia și Noua Zeelandă
Echipa României vine cu o formulă interesantă, combinând experiența Gabrielei Ruse și a veteranei Monica Niculescu cu prospețimea tinerei Mara Gae și a debutantelor Gabriela Lee și Ruxandra Bertea, potrivit Agerpres.
Polonia, sub conducerea căpitanului Dawid Celt, se prezintă cu Iga Swiatek, locul 2 mondial, alături de Katarzyna Kawa, Linda Klimovicova și Martyna Kubka.
Pentru Noua Zeelandă, căpitanată de Matthew Hair, vor intra pe teren Lulu Sun, Vivian Yang, Elyse Tse, Erin Routliffe și Jade Otway.
Turneul se desfășoară după sistemul „fiecare cu fiecare” în cele șapte grupe de play-off, fiecare întâlnire constând în trei meciuri: două de simplu și unul de dublu, toate după regula celor mai bune trei seturi.
Echipele care vor câștiga grupele vor obține calificarea la turneul de calificare din 2026, în timp ce celelalte 14 echipe vor juca în Grupa valorică I.