Reacția jurnalistului dat afară de Max Verstappen din conferința de presă. Pilotul nu uită și nu iartă
0Marele Premiu al Japoniei a debutat cu un incident neobișnuit, Max Verstappen cerându-i imperios lui Giles Richards, jurnalist al publicației The Guardian, să iasă din sala unde se ținea conferința de presă. Pentru ca lucrurile să nu escaladeze, ziaristul s-a conformat, iar acum a încercat să explice episodul tensionat.
La întâlnirea cu presa de dinaintea antrenamentelor libere de la Suzuka, pilotul olandez l-a poftit pe Richards să părăsească încăperea. Verstappen a spus că nu va răspunde la întrebări până când jurnalistul nu pleacă, cerându-i în mod direct să „iasă afară”. Britanicul a întrebat dacă gestul sportivului are legătură cu o întrebare adresată în decembrie, iar pilotul a confirmat acest lucru.
Acum, jurnalistul a povestit că Verstappen l-a luat prin surprindere: „Ultimatumul fostului campion mondial m-a luat prin surprindere, dar există probleme mai serioase în lume decât un pilot de Formula 1 supărat că îți faci meseria. L-am intervievat pe Verstappen de poate 10-12 ori, toate discuțiile fiind prietenoase și pline de umor”.
Întrebare „nepotrivită” în sezonul trecut
În sezonul trecut, la Marele Premiu al Spaniei, monopostul lui Max Verstappen s-a atins cu cel al lui George Russell, olandezul fiind penalizat cu 10 secunde, căzând 5 locuri în clasamentul cursei. A pierdut atunci puncte importante, care l-au costat până la urmă titlul mondial, câștigat de Lando Norris. După acea cursă, Giles Richards l-a întrebat despre incidentul și eventualele regrete, Verstappen răspunzând iritat: „Uiți toate celelalte lucruri care s-au întâmplat în sezonul meu. Singurul lucru pe care îl menționezi este Barcelona. Știam că va veni întrebarea asta. Acum îmi arunci un zâmbet prostesc”.
Marele Premiu de la Suzuka va avea loc mâine, de la ora 8.00 (Antena 1). De pe prima linie a grilei de start vor pleca piloții de la Mercedes, Kimi Antonelli și George Russell, urmați de Oscar Piastri (McLaren), Charles Lecrerc (Ferrari), Lando Norris (McLaren) și Lewis Hamilton (Ferrari). Max Verstappen (Red Bull) va lua starul de pe poziția a 11-a.