Răzvan Lucescu, dărâmat în fața sicriului tatălui său. Discurs plin de emoție în timpul slujbei de înmormântare: „Nu și-a putut stăpâni emoțiile!”
0Într-o atmosferă apăsătoare, la Biserica Sfântul Elefterie din cartierul Cotroceni a avut loc slujba de înmormântare a lui Mircea Lucescu, începând cu ora 10:00, la câteva zile după dispariția sa, pe 7 aprilie.
Accesul în interior a fost permis doar familiei și celor foarte apropiați, printre care numeroase figuri din lumea fotbalului. În acest cadru restrâns și plin de emoție, fiul său, Răzvan Lucescu, a rostit un discurs încărcat de durere, după zile grele în care a fost sprijinul principal al familiei.
„Răzvan nu și-a putut stăpâni emoțiile!”
Momentul a fost unul profund emoționant pentru cei prezenți, iar fostul internațional Marius Niculae, în prezent oficial al Federației Române de Fotbal, a povestit ulterior ce a transmis Răzvan în fața celor adunați.
„A fost impresionant, Răzvan nu și-a putut stăpâni emoțiile, dar în final a spus că speră ca tatăl lui, de acolo de sus, să fie mulțumit de ceea ce a realizat! A venit un mesaj și de la Preafericitul Daniel. Chiar menționa că [Mircea Lucescu] a fost aproape de biserică și a ajutat la reconstruirea unei biserici în Istanbul!”, a admis Marius Niculae, conform digisport.ro.
Potrivit lui Marius Niculae, în cadrul slujbei de la biserică au mai rostit câteva cuvinte și George Copos, fostul patron al Rapidului, alături de care Mircea Lucescu a cucerit titlul de campion în 1999, precum și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, ultima instituție cu care acesta a colaborat în carieră.