„Război civil” la Craiova lui Mititelu. Debandadă totală la olteni: bătaie între jucători în vestiar

0
Publicat:

FCU Craiova a ajuns la 6 meciuri consecutive fără victorie, din care 5 înfrângeri, seria neagră continuând după meciul de aseară cu Petrolul (0-1). Aflată pe locul 7 în play-off, care duce la barajul pentru menținerea în Superliga, echipa olteană se află într-o debandadă totală.

Adrian Mititelu nu-și poate stăpâni echipa. Foto Facebook

Adrian Mititelu, malaxorul de antrenori, l-a instalat pentru a 10-a oară pe Nicolo Napoli la cârma echipei, probabil un record mondial. Italianul nu a reușit să redreseze echipa, bătăile și șicanele între jucători fiind la ordinea zilei la formația din Bănie. ProSport dezvăluie că, după derby-ul cu Universitatea, Dragoș Albu i-a aplicat o corecție fizică lui Yassine Bahassa, ei doi bătându-se chiar în vestiar.

”După meciul cu CS U, pierdut 1-2, fotbaliștii au început să își reproșeze lucruri în vestiar. La un moment dat, Albu i-a spus ceva lui Bahassa, iar francezul a replicat. Ceva de genul „eu oricum plec”. Totul s-a aprins imediat între ei și s-au „trosnit”. Îmbrânceli, pumni, picioare. Bătaie ca la carte, dar fără urmări grave pentru niciunul. S-au descărcat tensiuni acumulate de multă vreme”, a povestit o sursă apropiată clubului, pentru ProSport.

Bauza: Jucătorii sunt de rahat

De altfel, la finalul meciului de aseară cu Petrolul, situația tensionată de la FCU Craiova a fost confirmată și de răbufnirea vedetei Juan Bauza. Acesta a fost auzit spunând suporterilor olteni: „I am playing alone! The rest are bullshit! (nr. „Joc singur. Restul sunt de rahat!)”. Asta deși argentinianul nu a avut nicio realizare: nu a trimis niciun șut spre poartă și a pierdut 11 mingi.

Ruptura dintre jucători ar putea fi o explicație pentru paradoxul prin care trece FCU Craiova, care are un lot valoros din punct de vedere sportiv, dar echipa se află în subsolul clasamentului.

Superliga, play-out, prima etapă

Vineri

U Cluj - Botoșani  3-0

Sâmbătă

Oțelul - Poli Iași    1-0

Duminică

Hermannstadt - Dinamo  3-0

Luni

UTA - Voluntari   4-3

Petrolul - FC U Craiova  1-0

Clasament

1. U Cluj 24 de puncte

2. UTA 23p

3. Hermannstadt 23p

4. Petrolul 21p*

5. Oțelul 20p

6. Poli Iași 17p*

7. FCU Craiova 16p*

8. Dinamo 15p*

9. Voluntari 14p

10. Botoșani 11p

*Echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.

**Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League. Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă