Fotbal: Antrenorul Giovanni Costantino, demis de la FCU Craiova

0
Publicat:

Antrenorul italian Giovanni Costantino a fost demis, marţi de la echipa FCU Craiova, după egalul cu Politehnica Iaşi (1-1), din etapa a 28-a a Superligii de fotbal, a anunţat finanţatorul clubului din Bănie, Adrian Mititelu, imediat după joc.

Giovanni Costantino
Giovanni Costantino

''Din păcate, ne-am afundat şi mai mult în clasament, ne-am afundat şi ca joc. Asta e cel mai grav, mă 'doare' jocul, pentru că e din ce în ce mai slab, ne-am pierdut din strălucirea pe care o aveam şi din cauza acestui aspect astăzi am hotărât să închei colaborarea cu Giovanni Costantino. Îmi pare foarte rău pentru acest băiat, pentru că este foarte profesionist, dar, din păcate, nu cred că mai poate să stăpânească situaţia şi din cauza presiunii nu mai poate da randament. S-a simţit această presiune şi la el, şi în deciziile lui, şi în pregătirea antrenamentelor, (...) iar aceste împrejurări m-au determinat să pun punct astăzi acestei colaborări, din dorinţa de a găsi o soluţie care să aducă acel declic, restart'', a declarat Adrian Mititelu.

Costantino fusese numit în funcţie pe 16 octombrie anul trecut, chiar înaintea meciului tur cu Poli Iaşi (1-1), din etapa a 13-a. Italianul a preluat echipa pe locul 11, cu 13 puncte (4 victorii, un egal, 7 eşecuri, golaveraj 20-23), iar acum este pe 12, cu 31 de puncte. Bilanţul este de 5 victorii, 3 egaluri şi 8 eşecuri, golaveraj 20-22.

Situaţia în Superligă la nivelul antrenorilor în acest sezon

Farul Constanţa: Gheorghe Hagi

FCSB: Elias Charalambous

CFR Cluj: Andrea Mandorlini (etapele 1-22), Adrian Mutu (din etapa a 23-a)

Universitatea Craiova: Eugen Neagoe (etapele 1-2), Laurenţiu Reghecampf (etapele 3-9), Corneliu Papură (etapele 10-15), Ivailo Petev (din etapa a 16-a)

Rapid Bucureşti: Cristiano Bergodi

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: Liviu Ciobotariu (etapele 1-17), Bernd Storck (din etapa a 18-a)

FC U Craiova: Florin Drăgan (etapele 1, 8-9), Nicolae Dică (etapele 2-7), Paul Răducan (etapele 10-12), Giovanni Costantino (etapele 13-28)

FC Voluntari: Marin Dună (etapele 1-23), Nicolae Dică (din etapa a 24-a)

Petrolul Ploieşti: Florin Pârvu

Universitatea Cluj: Anton Petrea (etapele 1-6), Ioan Ovidiu Sabău (din etapa a 7-a)

FC Botoşani: Mihai Ciobanu (etapele 1-7), Dan Alexa (etapele 8-14), Andrei Patache (etapele 15-21), Bogdan Andone (din etapa a 22-a)

FC Hermannstadt: Marius Măldărăşanu

UTA Arad: Mircea Rednic

Politehnica Iaşi: Leo Grozavu

Oţelul Galaţi: Dorinel Munteanu

Dinamo Bucureşti: Ovidiu Burcă (etapele 1-17), Zeljko Kopic (din etapa a 18-a)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite