Radu Drăgușin și-a dat acordul pentru transfer. Trei giganți din Serie A îl vor pe „Dragon”
0Numele lui Radu Drăgușin a reapărut pe radarul cluburilor din Serie A, iar AS Roma este cea mai nouă formație care se interesează de situația fundașului român în vârstă de 23 de ani.
Conform presei italiene, gruparea din Capitală ia în calcul un transfer temporar, cu o clauză de achiziție definitivă, pentru jucătorul aflat sub contract cu Tottenham.
Tehnicianul Gian Piero Gasperini îl urmărește de mai mult timp pe Drăgușin și îl consideră potrivit pentru sistemul său de joc. De partea cealaltă, internaționalul român este deschis ideii de a reveni în fotbalul italian, unde crede că ar putea să-și recapete statutul și ritmul competițional.
Serie A, mediul ideal pentru relansare pentru român
Oficialii Romei pregătesc o campanie intensă de achiziții în luna ianuarie, obiectivul fiind accederea în Liga Campionilor. Sursele din Italia susțin că „giallorossi” vor să aducă întăriri în toate compartimentele: doi jucători de atac, cu Raspadori și Zirkzee pe lista scurtă, un apărător central, Drăgușin fiind una dintre variante, și, în funcție de buget, un mijlocaș central.
Interesul pentru fundașul român nu se oprește la Roma
Napoli și Fiorentina urmăresc și ele evoluția situației sale contractuale. În același timp, Tottenham ar fi dispusă să negocieze o eventuală despărțire, suma cerută fiind de aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit Tuttomercatoweb.
Drăgușin a fost transferat în Anglia în ianuarie 2024, de la Genoa, într-o afacere evaluată la circa 30 de milioane de euro, incluzând bonusurile. La un an de la acel pas important, cariera sa a fost serios afectată de o accidentare gravă, care a necesitat prima operație majoră din parcursul său profesionist.