Petrodolarii schimbă Arabia Saudită din temelii: mărturia românului care asistă la o revoluție în Regat

0
Publicat:

Arabia Saudită e o țară de nerecunoscut față de acum câțiva ani! Pentru că, sub conducerea lui Mohammad bin Salman, prințul moștenitor, totul se schimbă cu viteza luminii. De pildă, în curând, la Riad va avea loc un concert Metallica! Ceea ce era de neconceput, cândva! Iar din punct de vedere sportiv, saudiții au făcut niște investiții incredibile. De pildă, campionatul lor de fotbal a devenit unul mediatizat la nivel global, cu vedete uriașe, Adevărul arătând aici această transformare a primei ligi.

Arabii vor organiza Mondialul din 2034 în Regat, acest lucru fiind confirmat deja de FIFA

La transformarea fotbalului saudit asistă din Regat și românul Cosmin Contra (47 de ani), antrenor la Damac, ocupanta locului 8 din 18 în campionatul intern. Acum, în dialog cu Arab News, fostul selecționer al României s-a arătat uimit de ce se întâmplă sub ochii săi.

"Sunt mulţi jucători care vor să vină" în Arabia Saudită, a declarat Cosmin Contra, care antrenează din luna martie echipa saudită Damac FC.

"Sunt mulţi jucători care vor să vină aici. Dar în acest moment este foarte greu să negociezi cu ei, fiindcă agenţii aud despre sume uriaşe de bani şi cred că toate cluburile din Arabia Saudită pot plăti la fel. Nu este cazul, dar unii nu înţeleg că doar câteva cluburi pot plăti sume stratosferice", a spus Cosmin Contra, printre ai cărui fotbalişti la Damac FC este internaţionalul român Nicolae Stanciu.

"Jucători de top din întreaga lume vin în Arabia Saudită, nu mă aşteptam să se întâmple aşa de repede. Noi (Damac - n. r.) lucrăm cu un buget mic, suntem un club mic. Ne dorim să continuăm să creştem an de an, să ţintim mereu mai sus decât anul precedent. Sper să reuşim să ne atingem obiectivele", a spus tehnicianul român.

Cosmin Contra

Contra a fost întrebat dacă simte că face parte dintr-una din cele mai mari revoluţii din istoria fotbalului.

"Cu siguranţă, 100 la sută. Imaginaţi-vă, au transformat o ligă de care puţini erau interesaţi în afara ţării. Nu a fost uşor. Vor fi investiţi din ce în ce mai mulţi bani. Suntem pe margine şi încercăm să sprijinim în orice fel putem, astfel încât produsul şi fotbalul de aici să devină din ce în ce mai bune", a răspuns cel care a mai antrenat în Arabia Saudită pe Al-Ittihad Jeddah, în sezonul 2021-2022.

Întrebat dacă el crede că echipele mai mici din campionatul saudit vor beneficia anii următori de pe urma marilor investiţii, Contra a spus: "Eu aşa cred, da. Cluburile vor primi destui bani pentru a se asigura că liga este competitivă în ansamblu. Nu ştiu dacă investiţiile vor fi vreodată în aceeaşi măsură ca la primele patru (cele mai mari patru cluburi - n. r.), dar bugetele vor creşte şi vom putea aduce jucători mai buni".

În 2022, Contra a fost foarte aproape să câştige campionatul cu Al-Ittihad, una din cele mai puternice echipe din Arabia Saudită.

"Nu poţi compara pe Al-Ittihad cu Damac. Ittihad este unul dintre cele mai mari cluburi din Asia şi presiunea este imensă. Avem şi noi presiune aici, însă de alt fel. Vreau să fim într-un loc sigur, să fim la mijlocul clasamentului, puţin mai sus dacă se poate. Acesta este obiectivul nostru la Damac, precum şi să-i facem să progreseze pe jucătorii pe care îi avem", a spus fostul fundaş.

"Nu ne dorim stresul unei lupte pentru evitarea retrogradării. Al-Ittihad şi Damac sunt două cluburi foarte diferite, este greu să le compar. Practic, la Al-Ittihad trebuie să câştigi fiecare meci. Aici, la Damac, este presiunea sub care ne punem noi. Stafful şi jucătorii vor să câştige cât mai mult şi să nu renunţe niciodată. Diferite perspective, diferite tipuri de muncă", a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile