Noul campion al Australian Open 2026! Carlos Alcaraz și-a trecut toate titlurile de Grand Slam în palmares. Finala cu Djokovic, interzisă cardiacilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carlos Alcaraz a câștigat finala Australian Open după un meci spectaculos cu Novak Djokovic. Spaniolul, liderul clasamentului mondial, s-a impus în patru seturi, 2-6, 6-2, 6-3, 7-5, și a obținut astfel primul său titlu la Melbourne.

Carlos Alcaraz, campion la Australian Open 2026 Foto/Platforma X

Prin acest succes, Alcaraz ajunge la șapte trofee de Grand Slam în carieră, după victoriile obținute la Roland Garros, Wimbledon și US Open. Australian Open era singurul turneu major care îi lipsea din palmares.

Victoria îl trimite pe iberic direct în istoria tenisului

La doar 22 de ani, Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător care reușește să câștige toate cele patru turnee de Grand Slam de-a lungul carierei. Recordul anterior îi aparținea lui Rafael Nadal, care a realizat această performanță la 24 de ani.

Chiar dacă a avut la dispoziție un timp de refacere mai scurt după semifinala spectaculoasă câștigată împotriva lui Jannik Sinner, Novak Djokovic a intrat excelent în finală și a dominat începutul meciului, adjudecându-și primul set rapid, în doar 34 de minute, cu un joc aproape perfect.

Carlos Alcaraz a reacționat imediat, a crescut vizibil nivelul de joc în setul al doilea, pe care l-a câștigat fără emoții, apoi a preluat controlul și în setul al treilea. Spaniolul a reușit break-ul în game-ul al cincilea și nu i-a mai oferit șanse adversarului pe propriul serviciu, ajungând la un pas de victorie.

Pe măsură ce meciul a avansat, Djokovic a început să resimtă tot mai mult oboseala și problemele fizice, care i-au afectat deplasarea pe teren. Deși nu a suferit o accidentare evidentă, sârbul s-a mișcat tot mai greu. Înainte de setul al patrulea, a beneficiat de îngrijiri medicale, iar intervenția staff-ului l-a ajutat să-și revină și să joace în continuare.

Novak Djokovic a rezistat cu greu la începutul setului al patrulea, reușind să iasă dintr-un game extrem de complicat pe propriul serviciu, în care a salvat nu mai puțin de șase mingi de break. După acel moment, sârbul a părut că își regăsește forța și a dat semne că poate reveni în meci.

Momentul decisiv a venit însă la scorul de 4-4

Djokovic a avut șansa unui break, dar a ratat-o, iar Carlos Alcaraz a profitat imediat. Spaniolul și-a câștigat game-ul de serviciu, iar când Djokovic a servit pentru a rămâne în partidă, liderul ATP a forțat și a reușit break-ul care a închis meciul. Alcaraz s-a impus cu 2-6, 6-2, 6-3, 7-5, după trei ore și două minute de joc.

Novak Djokovic înregistrează o premieră neplăcută

Este prima finală pierdută de către Djokovic la Australian Open, după zece finale câștigate anterior la Melbourne. Chiar și așa, parcursul său rămâne remarcabil, mai ales în contextul victoriei obținute în semifinale în fața lui Jannik Sinner, campionul edițiilor din 2024 și 2025. Evoluția de la acest turneu l-a readus pe Djokovic pe locul 3 mondial, în fața lui Alexander Zverev.

De cealaltă parte, Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția de lider ATP, mărindu-și avantajul față de Sinner la peste 3.000 de puncte. Totuși, menținerea primului loc nu va fi simplă, având în vedere că italianul are puține puncte de apărat până la Roland Garros, după ce anul trecut a lipsit mai multe luni din circuit din cauza suspendării pentru dopaj.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine