Negru de supărare, Mircea Lucescu n-a suflat o vorbă despre demisie. Selecționerul s-a luat nejustificat de arbitraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finalul duelului de la Nicosia, selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) a criticat prestația tricolorilor din partea a doua a meciului Cipru - România 2-2 și s-a plâns de arbitraj, eterna lui obsesie.

Mircea Lucescu nu și-a pierdut optimismul, deși situația e critică în grupă

Trebuia să fie 3-0 (n.r. - 3-1). Nu pot să-mi explic cum a pătruns Kastanos prin apărarea noastră (n.r. - la golul de 1-2). I-am adus din nou în joc. Un arbitraj care nu ne-a lăsat să mai atacăm. Nu mă plâng, dar constant.

Sunt nemulțumit că, în prima repriză, am făcut ce treabuia, dar în repriza a doua parcă le-au înghețat picioarele. Am primit o o lecție de ce înseamnă fotbalul de azi, de agresivitate. Dacă nu ai dorință totală...

Am făcut 30 de minute excelente. Vom încearca să jucăm pe mai departe. Ne-am văzut cu 2-0 și am cedat. Se mai joacă situația în grupă.

Mai sunt meciuri de jucat. Au fost mult prea pătrunși de necesitatea de a învinge, iar când ne-am văzut cu 2-0, am cedat jocul la mijlocul terenului. Se mai joacă, aici pot pierde și Bosnia și Austria”, a spus „Il Luce”.

Când i s-a cerut explicații pentru schimbările efectuate, tehnicianul a îngăimat că „au intrat Sorescu, care e mijlocaș ofensiv, Tănase... Nu schimbările au decis rezultatul, ci atitudinea”.

Portarul, supărat pe critici

Selecționerul n-a fost întrebat la zona mixtă, dar nici el n-a suflat o vorbă din proprie inițiativă, legat de viitorul său la națională. 

Părerea sa des vehiculată în trecut este că poate pleca oricând de la națională, dacă simte sau dacă se consideră că nu o poate ajuta să progreseze și să-și atingă obiectivele.

Portarul Horațiu Modovan, de la Oviedo, a comentat: „Nu știu ce s-a întâmplat după 2-0. Repriza a doua a fost mult mai proastă decât prima. Dacă nu va fi să fie, jucăm totul la baraj. Legat de greșeala din meciul cu Canada, e normal, nu sunt robot. M-am blocat și am greșit. Au comentat și unii care nu sunt specialiști”.

România ocupă locul 3 în Grupa H, cu 7 puncte, după Bosnia ș Austria, care au fiecare câte 12 puncte. Pe 4 se află Cipru, 4 puncte, și San Marino, 0 puncte. România are victorii doar cu Cipru și cu San Marino, iar pe 12 octombrie înfruntă Austria, pe „Arena Națională”.

Orice alt rezultat în afara victoriei înseamnă că, matematic, naționala nu mai poate prinde unul dintre primele două locuri în grupă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”