Monica Niculescu a pierdut în faţa Petrei Kvitova după ce a ratat trei mingi de meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătoarea Monica Niculescu, locul 31 WTA, a fost învinsă cu scorul de 2-6, 7-6 (5), 6-2, de sportiva cehă Petra Kvitova, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 4, în optimile de finală ale turneului de la Stuttgart, întâlnire în care românca a ratat trei mingi de meci.

Kvitova a jucat agresiv, cu dese veniri la fileu, însă precizia ei a lăsat mult de dorit. Cu jocul bazat pe lovituri variate, Niculescu a câştigat uşor primul set, în 34 de minute. Într-un set al doilea foarte disputat, Niculescu a fost condusă cu 5-2, însă românca a revenit recuperând break-ul avans al Petrei Kvitova. Monica Niculescu a câştigat din nou pe serviciul adversarei şi a trecut la conducere cu 6-5. A urmat un ghem lung, în care cele două sportive au trecut pe rând în avantaj. Niculescu a ratat trei mingi de meci, la fel cum a făcut şi în Fed Cup, când nu a fructificat două astfel de posibilităţi, cu Andrea Petkovici. Odată scăpată din situaţiile dificile, Kvitova s-a impus în tie-break, la 5, apoi a controlat lejer decisivul, obţinând calificarea în sferturi după două ore şi 43 de minute. Niculescu a acuzat ratările din setul secund şi a opus o palidă rezistenţă în decisiv. În faza următoare, Kvitova va evolua împotriva spaniolei Garbine Muguruza, locul 4 WTA şi capd e serie numărul 3, a notat news.ro. 

Anterior, Monica Niculescu, locul 31 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Caroline Garcia (Franţa), poziţia 45 în ierarhia mondială, în primul tur al turneului de la Stuttgart. Niculescu s-a impus după o oră şi zece minute. Niculescu (28 de ani) şi Kvitova (26 de ani) s-au mai întâlnit înainte de două ori, fiecare sportivă obţinând câte o victorie. Kvitova s-a impus în primul tur la Eastbourne - 2013, scor 6-4, 6-1, iar Niculescu a câştigat meciul de Fed Cup din acest an, scor 6-3, 6-4. Pentru calificarea în turul doi la Stuttgart, Monica Niculescu va primi 55 de puncte WTA şi un cec în valoare de 8.590 de euro. Caroline Garcia a suferit a doua înfrângere consecutivă în circuitul WTA în faţa unei sportive din România, după ce a fost învinsă, în urmă cu două săptămâni, de Irina-Camelia Begu, scor 6-4, 2-6, 7-6 (3), în primul tur la Charleston.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online