Mircea Lucescu se retrage din fotbal. Antrenorul român a demisionat de la Dinamo Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vârstă de 78 de ani, Mircea Lucescu și-a anunțat demisia de la Dinamo Kiev imediat după eșecul suferit vineri în derby-ul cu Șahtior, scor 0-1.

Mircea lucescu FOTO: Getty Images

După aproape 45 de ani de antrenorat, Mircea Lucescu a anunțat vineri că se retrage din fotbal.

A făcut acest lucru după eșecul de pe teren propriu cu Șahtior Donețk, din campionatul Ucrainei, deși avea contract până la finalul sezonului 2023/2024.

De altfel, ultimele patru meciuri au fost cu rezultate negative pentru antrenorul român.

Jurnaliștii de la Sport.ua informează că locul îi va fi luat, provizoriu, de Oleksandr Șovkovski (48 de ani). 

Totul se termină. Am dat 15 ani fotbalului ucrainean și meciul cu Șahtior a fost ultimul în fruntea Dinamo. Astăzi nu aș vrea să vorbesc despre joc. Vreau să spun că am dat 15 ani fotbalului din Ucraina. Așa am decis să-mi pun capăt carierei. A fost ultimul joc. Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei, de la Șahtior. Va mulțumesc tuturor. Mi-ar fi plăcut să o închei altfel, dar totul se termină - o carieră fotbalistică, dragoste și viață. Totul are un început și un sfârșit. Echipa asta a lui Dinamo are un viitor frumos. La fel are și fotbalul ucrainean. Dar pentru mine este complicat să merg mai departe cu acest război, cu lipsa fanilor. Toate minutele astea de liniște, de reculegere, sunt dificile pentru mine. Am devenit mai sentimental peste ani. Fiecare meci a devenit tot mai complicat pentru mine. E dificil să mă gândesc constant la toți oamenii nevinovați care mor. Nu pot combina asta cu fotbalul. Vă mulțumesc tuturor, mulțumesc fotbalului din Ucraina pentru acești 15 ani minunați.  Vă doresc pace, sănătate și un viitor fericit. Eu sunt aici de la începutul războiului, din 2014. Nu am părăsit atunci Donetskul. În ultimii doi ani, mulți fotbaliști cu experiență au părăsit echipa. Cei tineri nu îi pot înlocui imediat. Trebuie răbdare! Cel mai ușor e să critici și să blamezi. E necesar să susținem tineretul ucrainean”, a declarat  Mircea Lucescu

Dinamo Kiev a confirmat știrea printr-un anunț pe conturile oficiale de Facebook și Instagram: „Mircea Lucescu a demisionat din postul de antrenor principal. Meciul împotriva lui Șahtior a devenit ultimul pentru expertul român în culorile alb-albastru”.

Mircea Lucescu a fost numit antrenor la Dinamo Kiev în vara lui 2020. A cucerit cu formația din capitala Ucrainei trei trofee, un titlu, o Cupă și o Supercupă

Lucescu a obținut în total 35 de trofee, cele mai multe, 22 cu Șahtior, 3 cu Dinamo București, 3 cu Rapid, 3 cu Dinamo Kiev, 2 cu Galatasaray Instanbul, unul cu Beșiktaș și unul cu Zenit.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată