Mircea Lucescu, calificare dramatică în Giulești. Vrea o afacere în familie în grupe

0
Publicat:

Dinamo Kiev a obținut o calificare spectaculoasă în Giulești, trecând la penalty-uri de grecii de la Aris Salonic în turul III preliminar al Conference League. După 1-2 în deplasare, ucrainenii lui Mircea Lucescu au învins cu 2-1 în retur și merg mai departe după o serie interminabilă de lovituri de departajare. Pentru antrenorul român urmează un nou adversar de calibru, Beșiktaș Istanbul, echipă pe care a făcut-o campioană în urmă cu 20 de ani.

Mircea Lucescu, mulțumit de meciul din Giulești. Foto Getty images
Mircea Lucescu, mulțumit de meciul din Giulești. Foto Getty images

Prima partidă cu turcii se va disputa tot în Giulești, joi, 24 august, urmând ca returul să se joace pe malurile Bosforului. ”A fost un meci extrem de dificil. În grupe nu se joacă la intensitatea din preliminarii. O echipă puternică, cu jucători experimentați, care au jucat în Germania, Anglia și Spania. Asta e diferența de experiență între ei și noi.

Am meritat că câștigăm împotriva unei echipe periculoase. Le mulțumesc suporterilor care au venit să ne susțină. N-am mai avut de mult un meci cu penalty-uri, dar nimic nu mai poate să mă surprindă”, a declarat Mircea Lucescu după întâlnirea cu Aris Salonic.

Stadionul se va umple cu turcii din București

Legendarul antrenor român a prefațat dubla cu Beșiktaș, formație pe care a pregătit-o în trecut: „O să fie o întâlnire interesantă! Am fost iubit acolo la fel cum am fost și la Galatasaray. Vom juca aici și jumătate din stadion sunt sigur că o să plin de turcii din București. Plus că o să vină și alții pentru că se ajunge repede aici. Restul sper să fie cu Dinamo Kiev! Mă aștept la o atmosferă spectaculoasă, dar și una de prietenie. Nu de agresivitate și adversitate”.

Mircea Lucescu a declarat că îi dedică victoria soției sale, Neli, dar și ar vrea să joace în grupele Conference League contra formației antrenate de fiul său, Răzvan, PAOK Salonic, care a trecut cu 0-0 și 3-0 de Hajduk Split.

Răzvan Lucescu mai are un pas până la grupele Conference League. Foto PAOK
Răzvan Lucescu mai are un pas până la grupele Conference League. Foto PAOK

A fost o seară bună pentru o ființă dragă care suferă acasă pentru mine și pentru Răzvan. Neli! Dacă venea la meciul meu nu mai putea să vadă partida lui Răzvan. N-avea cum să se mai împartă între cele două meciuri. Răzvan a avut un meci foarte greu împotriva unei echipe foarte dificile din Croația. În turul ăsta au fost și echipe mai puțin experimentate, dar ei au întâlnit un adversar greu. Acum îmi doresc ca eu și cu Răzvan să ne calificăm și să cădem în aceeași grupă”, mai declarat antrenorul lui Dinamo Kiev.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite