Kelvin Kiptum, povestea unei tragedii fără margini: omul care a pornit desculț spre culmile gloriei

0
Publicat:

În România, sportul a decăzut, nu doar când ne uităm la rezultatele de nivel înalt, dar și când aruncăm o privire mai profundă pe ce înțelegem noi prin sport. Cazul accidentului fatal al lui Kelvin Kiptum vorbește foarte mult în acest sens.

Kelvin Kiptum

În România, cu mici excepții, această știre a fost tratată cu indiferență. Deși vorbim despre un atlet de elită, deținătorul recordului mondial în proba de maraton. De asemenea, africanul era în pole-position pentru a deveni primul alergător din istoria omenirii care să încheie cursa de 42,195 de kilometri în sub 2 ore după un eveniment omologat de Federația Internațională de Atletism (IAAF).

La noi însă, din păcate, mulți oameni nici n-au auzit de Kelvin Kiptum. Tocmai de aceea, la decesul unui colos, „Adevărul“ prezintă povestea sa tragică.

Născut la Kaptagat, Kelvin a copilărit într-o sărăcie lucie și a crescut muncind cot la cot cu tatăl său pe câmp, la țară. De altfel, așa l-a și cunoscut antrenorul său, Gervais Hakizimana (Rwanda, 36 de ani), cel care a murit acum alături de el, în accidentul de mașină. „Era un copil când l-am cunoscut. Muncea desculț, cot la cot cu tatăl lui. Prin 2009, eu mă antrenam lângă ferma lor. Uneori, Kelvin venea să mă tachineze, iar eu îl goneam. Acum, când văd ce a realizat, mă bucur enorm pentru el“, a povestit Hakizimana după ce elevul său a stabilit recordul mondial, de 2 ore și 35 de secunde, la Maratonul de la Chicago pe 8 octombrie 2023.

Ca să înțelegem ce înseamnă acest rezultat, e nevoie de o precizare: Kiptum a parcurs fiecare kilometru în 2 minute, 51 de secunde! 90 la sută din oameni nu pot alerga un kilometru cu o asemenea viteză!

Ascensiunea lui Kelvin în lumea curselor de anduranță a fost fascinantă. Debutul său în proba de maraton a avut loc în 2022, cu un rezultat incredibil la Valencia: 2 ore, 1 minut și 53 de secunde. Timpul scos era al 4-lea, la masculin, din istoria probei! Iar asta în condițiile în care Kiptum își începuse cariera de alergător cu doar patru ani mai devreme, împrumutând o pereche de încălțări! „N-aveam resurse materiale ca să călătoresc pentru curse sau pentru a-mi cumpăra pantofi de alergare“, a povestit Kiptum, peste ani, pentru BBC.

Maratonul de la Valencia i-a schimbat viața lui Kelvin. Mai ales că această cursă fantastică din 2022 a fost urmată de alte două evenimente majore. Cu rezultate și mai bune:

*2023 (Maratonul de la Londra): 2 ore, 1 minut și 25 de secunde

*2023 (Maratonul Chicago): 2 ore și 35 de secunde

Kelvin Kiptum, la finalul Maratonului Chicago

La Chicago, Kiptum a stabilit recordul mondial. Și a arătat că omenirea e mai aproape ca oricând de doborârea barierei de 2 ore în proba regină a atletismului. Ceea ce chiar Kiptum spera să facă, anul acesta, pe 14 aprilie, în cadrul Maratonului de la Rotterdam.

Din păcate, destinul său tragic a lăsat neterminată o poveste superbă care ar fi trebuit să aibă mai multe capitole istorice. Kiptum s-a prăpădit, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident de mașină în care a murit și antrenorul său, Gervais Hakizimana. Un al treilea pasager al mașinii Toyota Premio, care s-a făcut zob în urma impactului cu un copac, a fost dus la spital. Vorbim despre Sharon Chepkurui Kosgei Keiyo, o femeie în vârstă de 24 de ani, care a fost rănită grav după ce Kiptum a pierdut controlul mașinii în care se afla la volan.

Alergătorul din Kenya a lăsat în urma sa doi copii. Și o mare de regrete, pentru că sportul mondial a pierdut o stea care n-a apucat să-și valorifice la maxim potențialul uriaș.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta