Irina Begu şi Elena-Gabriela Ruse au fost eliminate în primul tur la Indian Wells

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Begu

Irina Begu şi Elena-Gabriela Ruse au fost eliminate încă din primul tur la Indian Wells, turneu de categorie WTA 1000, ce a început în Statele Unite ale Americii.

Elena-Gabriela Ruse, locul 57 WTA, a fost învinsă de sportiva slovacă Kristina Kucova, locul 77 mondial,  scor 4-6, 6-4, 6-1, după două ore şi 35 de minute de joc, a notat news.ro. Irina-Camelia Begu, locul 72 WTA, a fost întrecută de Katerina Siniakova, din Cehia, locul 55 mondial, scor 6-2, 4-6, 6-4, după două ore şi 53 de minute. Pentru prezenţa în primul tur, premiul este de 18.200 de dolari şi 10 puncte WTA.

Pe tabloul principal se mai află Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, care va evolua în turul al doilea cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 52 WTA, în timp ce Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26, se va duela cu jucătoarea australiană Ajla Tomljanovic, locul 39 WTA. Ambele jucătoare din România vor evolua de la aceeaşi oră, 21.00, azi.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană