Irina Begu, premieră istorică. Cu o victorie azi o va detrona pe Halep din postura de „racheta nr. 1“ a României

0
Publicat:

Pentru prima oară după 10 ani, Simona Halep poate pierde statutul de „rachetă nr. 1“ a României! Irina Begu (35 WTA) a ajuns la doar două puncte în spatele lui Simo în clasamentul live al WTA și o va întrece pe colega sa dacă se impune azi, de la ora 12.00 în „optimile“ turneului de la Madrid contra Ludmillei Samsonova (18 WTA).

Simona Halep, pe cale să-i lasă Irinei Begu titulatura de racheta nr 1 a țării. Foto EPA EFE

Suspendată în urma cazului de dopaj, Simona Halep nu a mai evoluat într-un meci oficial din august 2022, de la US Open. Absența îndelungată a româncei de pe terenul de tenis i-a adus acesteia, inevitabil, căderea în clasamentul mondial. Însă, chiar și așa, Simona s-a menținut și se menține înaintea celorlalte românce, indiferent dacă acestea s-au numit Irina Begu, Sorana Cîrstea sau Ana Bogdan.

Begu, premiu de 84.900 de euro la Madrid Open

Irina Begu este prima jucătoare care ar putea-o depăși pe Simona Halep în ierarhia WTA în ultimii 10 ani! Jucătoarea bucureșteană face un turneu excelent la Madrid, unde a ajuns în optimile de finală. În cazul unei victorii în fața Ludmillei Samsonova (azi, de la 12.00, în direct la DigiSport2), ea va reuși o premieră a ultimului deceniu: să o detroneze pe Simo din poziția de „racheta nr. 1“ a României și să se instaleze ea în această postură.

Irina s-a apropiat, sâmbătă, la numai două puncte de Simona, după calificarea în optimile de finală ale Madrid Open: 7-5, 6-2 cu Shelby Rogers (SUA, 38 WTA). Dacă trece de rusoaică, Irina va ajunge la 1.443 de puncte și o va devansa pe Simona (1.350 de puncte).

Eleva lui Patrick Mouratoglou a coborât pe poziția 28 în ierarhia live a WTA, în timp ce Irina a realizat un salt de 6 locuri, până pe 29, acumulând 1.348 de puncte. Prin calificarea în optimile turneului de la Madrid, Irina Begu și-a asigurat un cec în valoare de 84.900 de euro și 120 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

Din 2013 nu a mai cedat titlul de cea mai bună jucătoare română

Simona Halep este cel mai bine clasată jucătoare de tenis a României de aproape 10 ani. Ea și-a început ascensiunea în circuitul mondial de tenis în sezonul 2013, pe care l-a încheiat pe locul 11. Patru ani mai târziu, Simona a devenit primul lider mondial din istoria tenisului feminin românesc. Halep a reușit această performanță istorică la turneul de la Beijing, după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4 în semifinale.

După câteva luni în care nu a ieșit cu nicio poziție după implicarea în scandalul de dopaj, Simona Halep a purces la atac. Într-un interviu acordat platformei Tennis Majors, fostul număr 1 mondial a dezvăluit cum a ajuns substanța interzisă în corpul ei, dar și că desele cereri adresate Federației Internaționale (ITF) de a-i ridica suspendarea și de a-i grăbi procesul s-au lovit de refuzul șefilor tenisului mondial.

Halep, în timpul interviului în care și-a strigat nedreptatea. Captură TV

„ITF a cerut ca audierea din 24 martie să fie anulată. Nu am fost de acord, deoarece regula spune că un jucător care este suspendat provizoriu are dreptul să fie audiat de urgenţă. Totul durează prea mult. Am cerut ITF să îmi fie ridicată suspendarea pentru a putea juca şi am fost refuzată“, a spus Halep pentru Tennis Majors.

„N-am avut nicio idee la început de unde a apărut substanța în corpul meu. Am întrebat experţii, pentru a-mi explica cum s-a întâmplat şi de unde provine. Nu auzisem niciodată de roxadustat, nici nu aş fi putut şti de unde am luat-o. Experţii au muncit mult pentru a afla motivul contaminării.

Au aflat că suplimentul a fost contaminat într-o cantitate mică. Contaminarea e când cineva ia un supliment autorizat, dar compania care-l vinde face o greşeală şi este o cantitate mică de substanță interzisă, care nu ar trebui să fie acolo“, a adăugat Simona.

Contre pe tema cine gestionează probele

ITF a replicat imediat că nu are nicio implicare în acest caz, printr-un comunicat oficial, aruncând pisica în curtea Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA), însă avocatul româncei a revenit cu precizări: „Nu există nicio diferență vizibilă în modul în care sunt tratate cazurile antidoping, deoarece ITIA a preluat de la ITF aceiași avocați care judecă cazurile!

Toate documentele sunt depuse prin același portal online, este exact același grup de judecători, iar procesele sunt administrate exact de aceeași agenție – Sport Resolutions – care și în ziua de astăzi precizează pe site-ul său că procesele antidoping din tenis sunt decise de Tribunalul Independent ITF“, a declarat apărătorul Simonei, Howard Jacobs.

64 de săptămâni a stat Halep în fotoliul de lider mondial. În istoria tenisului românesc, doar doi jucători au mai ocupat locul 1: Ilie Năstase, la simplu, și Horia Tecău, la dublu.
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”