Hagi, exploziv: atac la Rangers, după ce Ianis a fost trimis la echipa a doua. „Urât! Interese meschine“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Hagi (59 de ani) a „fiert“, în ultimele săptămâni, văzând cum fiul său, Ianis (25 de ani), a fost exclus de la prima echipă a celor de la Rangers și trimis la formația secundă. Asta deoarece gruparea din Glasgow nu mai are nevoie de mijlocașul român. Și, practic, se chinuiește să scape de el și de salariul său mare, de aproximativ 1,3 milioane de euro pe sezon!

Gheorghe Hagi, mai mereu nervos. FOTO: Arhiva Adevărul

Dacă în stagiunea precedentă, Ianis Hagi a fost împrumutat la Alaves, în Spania – unde, de asemenea, a jucat foarte puțin – acum, Rangers și-a propus vânzarea definitivă a internaționalului român.

La un moment dat, s-a vehiculat că Ianis va ajunge la Rapid, însă această variantă a fost respinsă categoric de Gheorghe Hagi, luni, după remiza cu UTA (1-1). Pornind de aici, managerul Farului s-a enervat, treptat, și a pus tunurile pe gruparea din Scoția pentru felul în care e tratat fiul său, în acest moment.

Ce a spus Gheorghe Hagi despre Ianis și Rangers?

*Ianis nu vine (n.r. – înapoi în țară), rămâne afară. El are contract cu Rangers. Apoi, ce i se întâmplă lui la Rangers e o poveste. O poveste urâtă. N-am vrut să vorbesc, dar atât spun. Le transmit și celor de acolo, e o poveste urâtă. Un jucător care a fost cel mai bun tânăr al lor, s-a accidentat acolo, s-a dus să joace și s-a întors. Iar acum se antrenează singur. Sau cu cine se antrenează. Dacă în Vest se întâmplă asta, ce pretenții să mai avem la noi, în România? Dacă acolo, la nivelul cel mai mare se întâmplă așa ceva, scuzați-mă. Ce pot să înțeleg eu, care am jucat fotbal la nivelul cel mai mare?

*Am zis să tac. Ianis nu vine în România, rămâne acolo. El a dovedit că poate acolo. A fost cel mai bun tânăr de la Rangers. Am auzit multe, am observat câte se scriu. Ianis a ieșit cel mai un jucător tânăr de la Rangers. Când a fost Ianis la Rangers, Rangers a câștigat campionatul. Când n-a mai fost, n-a mai câștigat.

*Dacă și cu un jucător care vine și câștigă campionatul, după nu știu câți ani, apoi se accidentează pentru Rangers, jucând acolo, facem așa... Unde am ajuns?! Ce e în fotbalul ăsta? Unde s-a ajuns?! Prea departe! Ăsta e punctul meu de vedere, ca fost mare fotbalist. El a dat totul pentru Rangers, e iubit de public, cum să nu se antreneze cu echipa mare? E singurul lor jucător de națională. Ce interese sunt acolo? Până unde au ajuns interesele?! E jucătorul care v-a făcut campioni alături de ceilalți, de Gerrard și de ceilalți! Și tânăr, are 25 de ani. Și e singurul care a fost la Euro 2024, jucând.

*În Vest, unde credem că există exemple. Nu credeam niciodată că în fotbal se va ajunge la așa ceva, la interese atât de meschine. Meschine! E grav că se întâmplă așa ceva.

*El i-a respectat pe toți, a făcut bine acolo. Antrenorul i-a zis «ori te antrenezi singur, ori cu echipa a doua». A fost trimis acolo. Antrenorul i-a zis, nu cum spune el, că nu a făcut nimic. El i-a zis! E dureros. Îl arunci. E un jucător valoros, când a fost el acolo, Rangers a câștigat campionatul.

*E oare întâmplare? Sunt niște fapte! Eu le spun acum, ca să au audă și ei (n.r. – scoțienii). Dacă acolo se face așa, păi în România e posibil orice. Dacă în Anglia s-a ajuns la așa ceva... El mai are contract un an cu Rangers, nu doi sau trei.

*Chestia gravă e că el s-a întors (n.r. – după vacanță) și nu s-a dus să se antreneze cu echipa mare, unde și-a rupt piciorul, unde a stat un an și ceva. Iar înainte a ieșit campion, deci a dovedit că e super. La 22 de ani, a ieșit cel mai bun pasator. Acum nu mai e bun, că zice un director și un antrenor. Păi, dacă la ei se întâmplă asta, la noi ce să mai zicem?

VEZI TIRADA LUI GHEORGHE HAGI (DUPĂ MINUTUL 9 ȘI 23 DE SECUNDE)

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”