Gino Iorgulescu triumfă la LPF: cluburile din SuperLiga au luat o decizie crucială

0
Publicat:

Într-un debut tensionat al Adunării Generale Extraordinare a LPF de la Poiana Brașov, conducerea Ligii a luat o decizie neașteptată.

Gino Iorgulescu a obținut victorie, după votul cluburilor din Superliga | FOTO Sport Pictures

S-a renunțat la modificarea statutului propusă chiar de președintele Gino Iorgulescu, care ar fi limitat dreptul de candidatură la președinția Ligii doar pentru cei cu minimum cinci ani de experiență într-un club de primă ligă sau în structuri precum FRF sau LPF.

Această propunere i-ar fi exclus pe potențialii contracandidați ai lui Gino Iorgulescu la alegerile din 2027, inclusiv pe Dani Coman, actualul șef al lui FC Argeș. 

Victorie importantă pentru Gino Iorgulescu

Deși a pierdut pe modificarea statutului, Gino Iorgulescu a obținut o victorie majoră. A fost eliminată limita de mandate la șefia LPF, care prevedea până acum maximum două mandate de câte 5 ani.

13 cluburi din SuperLigă au fost „pentru”, două s-au opus (FC Botoșani și Universitatea Craiova), iar Csikszereda s-a abținut. Printre voturile „pentru” s-au numărat și Dinamo, Rapid și chiar FC Argeș, clubul unde activează Dani Coman, principalul contracandidat al lui Gino Iorgulescu.

Gino Iorgulescu conduce LPF din 2013 și a mai avut dreptul să candideze în 2017 și 2022, după modificarea limitei de mandate în 2014. Înaintea sa, la conducerea Ligii au fost Mircea Angelescu (1993–1996) și Dumitru Dragomir (1996–2013).

Ce au declarat Coman și Iorgulescu

La finalul Adunării Generale, Dani Coman și Gino Iorgulescu au ieșit împreună la declarații în fața presei. 

Aproape toată Liga este extrem de bine pregătită, sunt într-o perfectă colaborare cu toți. E corect ca atât eu, cât și Gino Iorgulescu să avem dreptul de a candida la următoarele alegeri. E bine că ne vom lupta acum cu arme egale”, a declarat Dani Coman.

Nu ar fi nicio problemă dacă Dani Coman ar fi ales președinte în 2027. M-aș oferi chiar să îi fiu consilier, pentru că am peste un deceniu de experiență în conducerea Ligii și multe sfaturi de oferit”, a susținut Gino Iorgulescu.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare