Florin Răducioiu s-a întors în brațele fostei iubite. Momente tandre cu cei doi îndrăgostiți la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Valeriu Răducioiu (55 de ani) a apărut lângă Andreea Albăstroiu în noaptea dintre ani, în timp ce putea fi văzut la Revelionul înregistrat de la postul Antena 1.

Andreea și Florin au reluat relația FOTO Captură Instagram

După mai bine de trei luni în care au rupt orice relație și s-au despărțit, Florin Răducioiu (54 de ani) și logodnica acestuia, Andreea Albăstroiu, s-au împăcat. Cei doi au făcut Crăciunul împreună, iar Revelionul l-au petrecut la Paris, indică fotografiile de pe rețelele sociale.

Cei doi s-au cunoscut la Milano, printr-un prieten comun. În 2024, fostul internațional s-a logodit cu aceasta, iar în 2025 era programată nuntă. Doar că planurile celor doi au fost date peste cap și au decis să pună capăt relației, fără a oferi detalii. În acest timp, Andreea și-a pierdut tatăl.

Florin Răducioiu a mai fost căsătorit o dată, însă a divorțat în 2018. El a început relația cu Astrid în toamna anului 1993, iar în 1994, după Campionatul Mondial, s-a căsătorit cu italiancă. Din mariajul lor au rezultat doi băieți, Andrea și Alessandro.

Până la relația cu Astrid, cea mai cunoscută poveste de iubire a lui Florin Răducioiu a fost cea cu creatoarea de modă Janine Ștefan, fosta parteneră de viață a lui Adrian Sârbu. „Mă îndrăgostisem până peste cap de Janine, un fotomodel celebru al acelor ani”, povestea „Radu”.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă