Fanii lui Dinamo Kiev au întrecut orice măsură! Banner-ul afişat împotriva lui Mircea Lucescu chiar pe Arena Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trecutul lui Mircea Lucescu la marea rivală Şahtior Doneţk nu poate fi uitat de fanii lui Dinamo Kiev.

Mircea Lucescu nu are parte de linişte oriunde s-ar duce, suporterii echipei pe care o antrenează neratând nicio ocazie de a-l contesta pe tehnicianul român.

Rezultatele obţinute de Mircea Lucescu pe banca tehnică a celor de la Dinamo Kiev sunt ireproşabile. De la preluarea echipei, în august 2020, antrenorul a câştigat tot ce se putea câştiga pe plan intern, Supercupa, Cupa şi campionatul Ucrainei, şi a ajuns cu echipa până în primăvara europeană.

Cu toate acestea, trecutul său la marea rivală Şahtior Doneţk nu poate fi uitat de susţinătorii lui Dinamo Kiev, care continuă să protesteze împotriva românului ori de câte ori au prilejul. Iar ultima ocazie s-a ivit chiar pe Arena Naţională, la meciul Ucraina - Macedonia de Nord, scor 2-1.

Astfel, în sectorul desemnat suporterilor selecţionatei antrenate de Shevchenko, fanii lui Dinamo Kiev au afişat un banner împotriva antrenorului român, după cum se poate vedea mai joc. Lucescu a fost prezent la meci, având loc la tribuna oficială a Arenei Naţionale.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare