Emil Săndoi, „groparul“ naționalelor de tineret: Cum a catalogat Europeanul în care ne-am făcut de râs

0
Publicat:

Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, a declarat că această ediţie a Campionatului European Under 21, găzduită de România şi Georgia, a fost o sărbătoare tristă a fotbalului românesc, ţinând cont că formaţia sa părăseşte competiţia din faza grupelor.

"Toţi am aşteptat acest Campionat European, care cred eu că a avut o organizare ireproşabilă. Toţi ne doream să fie o sărbătoare a fotbalului românesc. Din păcate, acest Campionat European a fost o sărbătoare tristă a fotbalului românesc. Dar cred în acelaşi timp că avem multe de învăţat din acest turneu final", a afirmat Săndoi.

Referitor la meciul cu Croaţia, el a menţionat că deşi nu exista miză a simţit la jucătorii săi teamă şi precipitare.

"Cred că a fost o partidă echilibrată până în ultimele minute. Şi jocul nostru s-a ridicat azi la nivelul adversarului. Cred că am fost în creştere la această competiţie. Azi am avut momente bune, dar am simţit şi acea teamă, acea precipitare la acele oportunităţi în care puteam să facem diferenţa, plus aceste probleme la posesie pe care le-am văzut la echipă şi înainte de a veni eu", a explicat selecţionerul.

Emil Săndoi a lăsat să se înţeleagă că nu va mai continua la conducerea naţionalei de tineret, subliniind faptul că după fluierul de final al partidei Croaţiei contractul său cu FRF s-a încheiat.

"Mie mi se încheie contractul cu Federaţia Română de Fotbal. De fapt, s-a încheiat contractul la ultimul fluier al arbitrului. Dar dacă aş fi avut 10 de ani de contract cu FRF, nu cred că ar fi fost o problemă să încheiem dacă aveam o discuţie şi nu se mai dorea colaborarea cu mine. Din punct de vedere al selecţiei nu îmi reproşez absolut nimic. În rest, fiecare antrenor are să îşi reproşeze ceva. Poate n-am fost inspirat. Însă în momentul de faţă eu cred că am luat cei mai buni jucători din campionatul pentru turneul final", a precizat Săndoi.

Adevărul a prezentat aici o analiză amănunțită a rezultatelor îngrozitoare pe care le-a înregistrat Emil Săndoi, la U21, de-a lungul anilor, șocant fiind că un astfel de antrenor a fost instalat de administrația Burleanu la tineret pentru un Campionat European pe care l-am găzduit.

Campionatul European U21, găzduit de Georgia și România, ultima etapă din faza grupelor

Grupa A (Tbilisi)

Țările de Jos – Georgia 1-1

Portugalia – Belgia 2-1

Clasament: 1. Georgia 5p, 2. Portugalia 4p, 3. Țările de Jos 3p, 4. Belgia 2p

Grupa B (București)

Croația – România 0-0

Spania – Ucraina 2-2

Clasament: 1. Spania 7p, 2. Ucraina 7p, 3. Croația 1p, 4. România 1p

Grupa C (Batumi, Kutaisi)

Astăzi, ora 19.00

Anglia – Germania TVR 1

Israel – Cehia TVR 2

Clasament: 1. Anglia 6p, 2. Cehia 3p, 3. Germania 1p, 4. Israel 1p

Grupa D (Cluj-Napoca)

Astăzi, ora 21.45

Elveția – Franța TVR 2

Italia – Norvegia TVR 1

Clasament: 1. Franța 6p, 2. Italia 3p, 3. Elveția 3p, 4. Norvegia 0p

Primele două clasate din fiecare serie vor merge în sferturi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!