Burleanu, sfâșiat la televizor pentru o declarație șocantă: „Tupeul lui de securist n-are limite!“

0
Publicat:

Într-un moment în care România s-a făcut de râs la Europeanul de tineret pe care l-a găzduit, Răzvan Burleanu (38 de ani) și-a adus aminte de... meciul cu Elveția pe care naționala mare l-a încheiat la egalitate, scor 2-2, în preliminariile Euro 2024.

Burleanu

Cine a văzut partida respectivă ar fi zis, cu o minimă decență, că egalul din deplasare a fost, de fapt, un rezultat mincinos. Pentru că Elveția, nu că a dominat România timp de 80 și ceva de minute, dar chiar a suclasat-o la toate capitolele! Iar asta fără ca echipa pregătită de Murat Yakin să fi pus piciorul pe accelerație!

Ce a înțeles însă Răzvan Burleanu după Elveția – România (2-2) e, pur și simplu, halucinant! Pentru că, ieri, șeful FRF a venit în fața jurnaliștilor și a făcut următoarea afirmație redată de Agerpres: „Elveţia a avut nevoie de 80 de minute ca să ne înscrie două goluri, iar noi am avut nevoie doar de 10 minute. La final, contează rezultatul, iar prima reprezentativă a României are nevoie de rezultate“.

Văzând această analiză a omului care conduce fotbalul românesc de aproape un deceniu, dar și ce s-a întâmplat la acest European de tineret pe care l-am găzduit, Cornel Dinu (74 de ani), fostul mare internațional, a avut o intervenție la Digi Sport, aproape de miezul nopții, în care l-a făcut praf pe șeful FRF.

cornel dinu

Ce a spus Cornel Dinu?

*Nu prea se poate numi fotbal ce jucăm noi. De câteva săptămâni, și după meciul cu Elveția, tupeul de securist acoperit al lui Burleanu nu mai are limite. E pus de niște băieți acolo. Se știe foarte bine cum s-a făcut și acolo, și la Ligă. Să ai obrăznicia să spui că Elveția a jucat 80 de minute și noi 10 minute, iar noi în 10 minute am făcut cât Elveția în 80...

*Știm ce e la federație, cu Stoichiță care îi joacă pe degete (n.r. – pe antrenorii loturilor naționale).

*Deci totul pleacă de la educația primară. Utați-vă cum dau pase, cum combină cei care au fost cu noi în grupă, Spania, Ucraina. Lucrurile sunt foarte clare. Uitați-vă cum preiau ai noștri, nu mai spun de dinamică. Diferența e evidentă. Totul pleacă de la instruire. Aceste academii de la noi sunt făcute de niște impostori. Instruirea e total precară.

*Concluzia e simplă. Pregătirea primară la noi e primitivă, n-are nimic în comun cu performanța, n-are nimic în comun cu fotbalul occidental.

U21 2023 Logo jpg

Campionatul European U21, găzduit de Georgia și România, ultima etapă din faza grupelor

Grupa A (Tbilisi)

Țările de Jos – Georgia 1-1

Portugalia – Belgia 2-1

Clasament: 1. Georgia 5p, 2. Portugalia 4p, 3. Țările de Jos 3p, 4. Belgia 2p

Grupa B (București)

Croația – România 0-0

Spania – Ucraina 2-2

Clasament: 1. Spania 7p, 2. Ucraina 7p, 3. Croația 1p, 4. România 1p

Grupa C (Batumi, Kutaisi)

Astăzi, ora 19.00

Anglia – Germania TVR 1

Israel – Cehia TVR 2

Clasament: 1. Anglia 6p, 2. Cehia 3p, 3. Germania 1p, 4. Israel 1p

Grupa D (Cluj-Napoca)

Astăzi, ora 21.45

Elveția – Franța TVR 2

Italia – Norvegia TVR 1

Clasament: 1. Franța 6p, 2. Italia 3p, 3. Elveția 3p, 4. Norvegia 0p

Primele două clasate din fiecare serie vor merge în sferturi.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite