COSR se delimitează de sportivii români care se dopează: „Este o mare pată pentru sportul românesc, mai bine nu câştigam acele medalii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român condamnă situaţia în care se găsesc atleţii care au recurs la metode de dopaj pentru îmbunătăţirea performanţei.

COSR, prin vocea secretarului general Ioan Dobrescu, se delimitează de scandalul dopajului: „Noi, după ceea ce s-a întâmplat la Sydney, nu am mai avut nicio problemă cu dopajul. Ne-am luat măsuri, am făcut controale înainte de toate competiţiile la care am participat şi uite că nu am avut surprize de genul acestora de la haltere. Mă întristează aceste cazuri de dopaj pentru că acum tot sportul românesc este pus la index. Este o mare pată pentru sportul românesc. Mai bine aceste şase medalii nu le câştigam niciodată. 

Cei care au condus delegaţiile României la aceste competiţii trebuie sancţionaţi, iar aşa cum le vor fi retrase premierile sportivilor trebuie retrase şi premierile lor. Nu sunt de acord cu tăierea fondurilor alocate de minister federaţiilor care au probleme cu dopajul. Dacă tai de la buget îi sancţionezi pe toţi juniorii de la haltere şi atletism şi nu este normal. Nu, sportivii aceştia care au fost depistaţi pozitivi sunt ai noştri, chiar am înţeles că Răzvan Martin este la prima abatere, de aceea spun că nu trebuie acum să îi răstignim. Dar persoanele din anturajul sportivilor trebuie sancţionate, pentru că cineva trebuie să îşi asume răspunderea“, a declarat Dobrescu potrivit Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă:

FOTO Scandal de dopaj la haltere: România, rămasă fără cinci medalii. Povestea lui Răzvan Martin, sportivul care ridica 20 de tone la antrenamente

Prima reacţie a lui Răzvan Martin, halterofilul olimpic prins dopat

Istoria recentă a dopajului în România. Cum s-a remarcat ţara noastră prin „trişare“ în locul performanţei

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice