Coșmar încheiat pentru Dan Petrescu. Antrenorul revine pe bancă, după șase luni de tratament complex

0
Publicat:

La 58 de ani, Dan Petrescu și-a anunțat revenirea în fotbal, la șase luni după ce renunțase să mai antreneze. Fostul mare internațional tricolor s-a tratat de o anumită afecțiune în acest timp, iar semnele sunt bune, după cum a declarat cel poreclit ”Bursucul”.

Dan Petrescu, la finalul unei perioade tulbure. Foto Sportpictures

Invocând probleme de sănătate, Dan Petrescu și-a dat demisia de pe banca lui CFR Cluj după înfrângerea cu Hacken, 2-7 în preliminariile în Conference League. Meciul cu suedezii a fost picătura care a umplut paharul pentru tehnicianul bucureștean, care avertizase de mai multă vreme că va părăsi echipa: „Am nevoie de o pauză mai lungă. Am avut și niște probleme de sănătate, trebuie să le rezolv, încă nu le-am rezolvat de tot. Nu m-am simțit bine deloc zilele astea. Am luat o hotărâre care e bună și pentru mine, și pentru club. Vreau să-mi iau o pauză, un an, doi, trei, patru, cinci. Dacă voi fi sănătos, mă voi întoarce”.

Într-o lună-două va fi OK

De atunci, Dan Petrescu a fost supus unui tratament complex despre care au venit informații terifiante: impresarul Ioan Becali a susținut că „a slăbit 30 de kilograme, este într-o situație dificilă”, fostul președinte al lui CFR Cluj, Cristian Balaj, a dezvăluit că „s-a tratat cu un vraci chinez”, în timp ce șeful LPF, Gino Iorgulescu, a declarat că ”va fi văzut de un oncolog”. Până la urmă, însuși antrenorul a transmis prin intermediul unui bun prieten, jurnalist britanic, că nu a fost vorba despre cancer, ci o altă afecțiune.

Acum, „Bursucul”, câștigător al 5 titluri în Superliga și al unuia în China, a dezvăluit că este pe drumul cel bun și că într-o lună sau două va reveni în fotbal. „Mă simt bine. Nu știu ce a apărut despre mine. Eu mă simt bine, mai am puțin și încep să antrenez. Mai am nevoie de o lună - două ca să fiu OK”, a spus Dan Petrescu la Digisport, antrenorul completând că acest lucru se poate întâmpla „poate chiar înainte de finalul acestui, vedem”.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte