Cad ca muștele. După Reghecampf, și Mirel Rădoi a fost demis. Cine a mai rămas să antreneze afară

0
Publicat:

Avem o mână de antrenori în străinătate, iar rezultatele celor mai mulți dintre aceștia sunt sub așteptări. Deja au fost demiși Marius Șumudică, Laurențiu Reghecampf, Dan Petrescu și Mirel Rădoi, în timp ce Loți Bölöni și Daniel Isăilă stau cu sabia deasupra capului. Singurul care e pe cai mari e Răzvan Lucescu, în timp ce Cosmin Contra și Cosmin Olăroiu au rezultate decente.

Mirel Rădoi spune adio unui salariu de 2,5 milioane de euro pe sezon. Foto Sportpictures

După ce Gaziantep a renunțat la serviciile lui Șumudică în urmă cu mai multă vreme, săptămâna aceasta a adus trei demiteri ale unor antrenori români. Lui Laurențiu Reghecampf și lui Dan Petrescu li s-a făcut vânt după ce și-au condus echipele spre dezastru: Al Taee ajunsese pe penultimul loc în Arabia Saudită, în timp ce Jeonbuk închidea clasamentul în Coreea de Sud. Dacă Reghe „s-a scos“, obținând 300.000 de euro de la șeici pentru a pleca, „Bursucul“ încă mai negociază suma pe care să o primească de la asiatici pentru rezilierea contractului, urmând să revină la CFR Cluj.

Mirel Rădoi, out după o serie dezastruoasă

Mirel Rădoi a fost adus la o echipă cu pretenții din Emiratele Arabe Unite, Al Jazira, însă are un mandat dezastruos: o singură victorie de când a preluat echipa și o serie de 5 meciuri fără succes în campionat. Demiterea era, fapt recunoscut chiar și de el la finalul ultimei partide, când a spus că primul lucru la care se așteaptă de la conducerea clubului este să fie dat afară, lucru care s-a întâmplat aseară.

În Franța, Loți Bölöni se îndreaptă cu pași repezi spre retrogradare, Metz fiind pe penultimul loc în Ligue 1. Chiar dacă fanii i-au cerut să plece, antrenorul român e susținut încă de conducerea clubului. Și Daniel Isăilă e jos cu Ajman, în Emirate, locul 12 din 14, dar fără emoții în privința retrogradării, așa că ar putea să scape. În schimb, Cosmin Olăroiu e în prima jumătate a clasamentului cu Sharjah, iar Cosmin Contra staționează cu Damak pe locul 8 în liga Arabei Saudite, cea mai puternică din zona Golfului.

Răzvan Lucescu, singurul român de succes de afară. Foto Facebook

Avem și un premiant, Răzvan Lucescu, care duce o bătălie dură în campionatul Greciei. PAOK Salonic e pe primul loc în play-off, cu un punct în fața lui AEK Atena și două peste Panathinaikos, cu 6 etape înainte de finalul sezonului. Formația românului e angrenată și în Conference League, unde are meci mâine cu FC Bruges, în faza sferturilor.

Antrenorii români de afară

Antrenor           Status                Echipa

Răzvan Lucescu locul 1 din 16    PAOK Salonic (Grecia)

Cosmin Olăroiu locul 5 din 14    Sharjah (Emiratele Arabe)

Cosmin Contra  locul 8 din 18    Damak (Arabia Saudită)

Daniel Isăilă       locul 12 din 14  Ajman (Emiratele Arabe)

Laszlo Bölöni     locul 17 din 18  Metz (Franța)

Mircea Lucescu demisionar        Dinamo Kiev (Ucraina)

Mirel Rădoi       demis                Al Jazira (Emiratele Arabe)

Dan Petrescu     demis                Jeonbuk (Coreea de Sud)

Marius Șumudică demis             Gaziantep (Turcia)

Laurențiu Reghecampf  demis   Al Taee (Arabia Saudită)

Mai multe pentru tine:
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!