Avertismentul lui Mircea Lucescu înaintea meciului Israel-România. Care crede că este atuul adversarilor

0
Publicat:

Mircea Lucescu, unul dintre foștii selecționeri ai României din perioada de glorie a fotbalului românesc, a vorbit despre șansele naționalei noastre de a fi prezentă la un turneu final, după o pauză de 8 ani.

Mircea Lucescu crede că naționala de fotbal are șanse mari de calificare la Euro FOTO Getty Images

Il Luce  consideră  că România e favorită pentru a merge la Euro, chiar dacă mai are de disputat în ultimele două jocuri din grupă confruntări cu principalele rivale, Israel și Elveția. 

Suntem la mâna noastră și suntem avantajați și de faptul că meciul nostru cu Israel, care probabil va decide a doua formație calificată, alături de Elveția, va avea loc pe teren neutru, nu în Israel”, a declarat Mircea Lucescu într-un interviu pentru gsp.ro.

Fostul selecționer al României avertizează însă că Israelul va avea o motivație extrem de puternică, iar Elveția este o echipă de temut.

Atenție mare la jocul cu Israel! Această echipă va veni cu un potențial emoțional extraordinar, ieșit din comun. Apoi, Elveția are potențial tehnic și valoric”, încheie Lucescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!