Alibec, OUT de la FCSB! Atacantul, pregătit de al cincilea mandat la Farul. Becali l-a lăsat să plece gratis

0
Publicat:

Transferat la FCSB în vara anului precedent, Denis Alibec, ajuns la 35 de ani, nu a reușit să se impună în echipa campioană, evoluțiile sale fiind afectate și de problemele medicale repetate.

Denis Alibec Foto/Profimedia

În prezent, atacantul s-a înțeles cu Farul Constanța și va fi transferat de la FCSB din postura de jucător liber de contract.

Negocierile dintre Alibec și formația de la malul mării au fost încheiate chiar înaintea fluierului de start al meciului FCSB vs. Fenerbahce, terminat la egalitate, 1-1, în Europa League.

„Nu vreau niciun ban pe el!”

Legat de transferul atacantului, Gigi Becali a recunoscut că a fost dispus să renunțe la atacant, în cazul în care acesta ajungea la un acord cu echipa pregătită de Ianis Zicu.

„Îl las gratis la Farul, dar să vedem dacă se înțeleg. Nu vreau niciun ban pe el, totul e ca el să se înțeleagă acolo. Nu știu dacă salariu sau altceva, dar eu am transmis că la Farul îl las gratis!, a spus Gigi Becali, conform fanatik.ro.

În actuala stagiune, Denis Alibec a bifat 14 apariții pentru FCSB în toate competițiile, iar contribuția sa ofensivă s-a rezumat la un singur gol, marcat în Cupa României, în succesul cu 3-1 împotriva Gloriei Bistrița.

Alibec, la al cincilea mandat în tricoul Farului

Alibec a mai evoluat la Farul Constanța în sezoanele 2008-2009, 2012-2013, pe vremea când echipa purta numele de Viitorul Constanța, precum și în intervalele 2022-2023 și 2024-2025.

În tricoul Farului, Alibec a cucerit și titlul de campion al României, în sezonul 2022/2023, într-o competiție extrem de strânsă, decisă chiar în detrimentul celor de la FCSB.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete