Alexandru Maxim a renunţat la vacanţă ca să-şi negocieze viitorul transfer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Maxim (dreapta) a marcat două goluri la naţională în 2012 FOTO Cosmin Iftode/ Rpressport

Fotbalistul dorit de Steaua n-a mai plecat în Thailanda, unde urma să petreacă Revelionul alături de prietenii săi Răduţ şi Chiricheş, pentru că a apărut o variantă de ultimă oră de transfer la o echipă importantă din Europa.

Alexandru Maxim a „explodat” în turul campionatului, jucătorul de 22 de ani fiind printre remarcaţii primei părţi a campionatului. A jucat atât de bine încât a ajuns şi la naţională şi în vederile Stelei, care a încercat fără succes să-l tranfere în această iarnă, dar şi în al cluburilor din afară. Unul dintre ele, Malaga, din prima ligă spaniolă, are intenţii serioase în ceea ce-l priveşte pe internaţionalul român. Maxim nu este un necunoscut pentru iberici, el jucând aproape doi ani la echipa a doua a lui Espanyol şi apoi la Badalona, în liga a treia.

Au vrut să discute personal cu el

Spaniolii, calificaţi în primăvara Ligii Campionilor, au dorit  să discute neapărat cu impresarul jucătorului o eventuală mutare de la Pandurii, dar şi cu mijlocaşul gorjenilor, motiv pentru care acesta a fost obligat să renunţe la vacanţa pe care o plănuise în Thailanda, alături de Mihai Răduţ şi Vlad Chiricheş. Maxim a pierdut astfel aproape 4000 de euro, cât plătise pentru sejurul din Asia, şi a petrecut Revelionul la Poiana Braşov, alături de alţi prieteni.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani