A încasat 250.000 de euro de la Rapid și a dispărut. Povestea personajului care i-a lăsat pe giuleșteni cu ochii în soare
0În vara anului 2025, Rapid a făcut una dintre cele mai pormițătoare mutări la nivel de management. Oficialii din Giulești au bătut palma cu Mario Pederzoli, director sportiv care venea, pe atunci, de la Parma.
Deși oficialii Rapidului sperau la un impact miraculos, colaborarea s-a dovedit a fi una neinspirată, iar italianul și-a încheiat socotelile cu giuleștenii după doar 12 luni. În primăvara acestui an, postul de director sportiv la Rapid a fost ocupat de Marius Bilașco.
În perioada petrecută la Rapid, Mario Pederzoli a efectuat nu mai puțin de două transferuri, niciunul dintre acestea având un impact semnificativ asupra calității lotului.
Baroan și Kramer, două transferuri eșuate
Antoine Baroan s-a numărat printre primele achiziții importante, însă aventura sa la club a fost una scurtă. Atacantul, pentru care s-au plătit 400.000 de euro, nu a reușit să se impună, marcând doar de două ori în cele 15 apariții. Relația tensionată cu antrenorul de atunci, Costel Gâlcă, a contribuit la plecarea sa, iar după doar câteva luni a fost trimis sub formă de împrumut.
Lars Kramer, pe de altă parte, transferat din postura de jucător liber, și-a câștigat rapid locul în primul 11 și a devenit o piesă importantă în defensivă. Totuși, problemele medicale i-au afectat parcursul în finalul sezonului, două accidentări la genunchi ținându-l departe de teren.
A încasat 250.000 de euro de la Rapid și s-a retras
În perioada petrecută la Rapid, Mario Pederzoli nu a realizat niciun transfer care să aducă încasări semnificative clubului, iar impactul activității sale a fost limitat din punct de vedere financiar. Chiar și așa, italianul a încasat nu mai puțin de 250.000 de euro de la conducerea clubului din Giulești, conform digisport.ro.
Ca și personaj, Mario Pederzoli a fost o prezentă tăcută, care nu a ieșit în evidență în spațiul public. „Despărțirea” dintre acesta și Rapid a fost una la fel de subtilă, astfel că italianul nu a reușit să intre în grațiile patronului Dan Șucu și să producă o schimbare masivă la nivel de lot.
Cum a fost prezentat Mario Pederzoli la Rapid
„Sunt extrem de încântat că am avut o discuție foarte constructivă cu domnul Pederzoli. Dânsului i-a plăcut foarte mult proiectul nostru, iar nouă ne-a plăcut enorm experiența, competența și dedicația dânsului. Sperăm din toată inima să avem un sezon și un număr de sezoane de acum încolo, din ce în ce mai de succes.
Poziția de director sportiv poate că este mai puțin înțeleasă în liga noastră. Pentru noi, directorul sportiv reprezintă clubul în fața tuturor celor care au semnat contracte cu noi. Că e vorba de jucători sau că e vorba de antrenori, clubul va fi reprezentat de un director sportiv!”, spunea, în anul 2025, patronul celor de la Rapid, Dan Șucu.