Vladimir Găitan: „Este dificil să joci alături de copilul tău“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gloria şi Vladimir Găitan, într-o scenă din „Ultimul corupt din România“

Vladimir Găitan interpretează rolul unui chirurg, iar fiica sa, Gloria, pe cel al unei asistente, în „Ultimul corupt din România“. Filmul va fi lansat mâine în cinematografe.

Pe Vladimir Găitan (65 de ani) şi Sergiu Nicolaescu (82 de ani) îi leagă o relaţie profesională de lungă durată: „Ultimul corupt din România", cel mai recent film al regizorului, se alătură peliculelor la care cei doi au colaborat de-a lungul timpului. „Ultima noapte de dragoste", „Noi, cei din linia întâi",  „Nea Mărin miliardar", „Triunghiul morţii", „Oglinda", „Poker" sunt doar câteva dintre ele.

„Este o relaţie profesionistă şi îi sunt recunoscător lui Sergiu pentru consecvenţa pe care a avut-o faţă de «echipa» lui: a avut întotdeauna acelaşi grup de actori care au acceptat, alături de Sergiu, să facă roluri principale, dar chiar şi figuraţie", a declarat Vladimir Găitan pentru „Adevărul". Dintre toate personajele cărora le-a dat viaţă în filmele lui Nicolaescu, cel mai drag îi este cel din „Ultima noapte de dragoste", unde interpretează rolul eroului principal, Tudor Gheorghiu.

Chirurgul Horia Vrabete

În „Ultimul corupt din România", Vladimir Găitan reia rolul din „Poker" (2010), personajul Horia Vrabete. Eminent chirurg plastician, care ştie să transforme pungile de silicon în bani, Vrabete a ajuns ministrul Sănătăţii cu ajutorul vechiului prieten, Marcel (Ion Riţiu). Una dintre performanţele sale notabile în fruntea ministerului este aceea că a reuşit să doteze instituţia pe care o conduce cu maşini Ferrari. Actorul declară că a fost atras de latura negativă a personajului său, deşi, „ţinând foarte mult la breasla doctorilor, am abordat rolul cu mari reticenţe şi vreau să cred că personajul meu este unul singular", a completat Vladimir Găitan.

În „Ultimul corupt" există câteva scene în care Vladimir Găitan joacă alături de fiica sa, Gloria (27 de ani), care interpretează rolul unei asistente medicale. „Este un rol micuţ, dar eu am fost foarte încântată să lucrez sub bagheta maestrului şi, din nou, cu tatăl meu", a declarat Gloria Găitan.

Emoţii cât pentru doi

Cei doi sunt şi pe afişul spectacolului „Soare pentru doi" aflat în repertoriul Teatrului de Comedie. Şi Vladimir Găitan, şi Gloria admit că experienţa tată-fiică pe scenă şi pe platoul de filmare generează temerea de a nu fi la înălţimea aşteptărilor pe care le are copilul de la tatăl său, de regulă mult mai experimentat.

„În afară de emoţiile mele, există şi emoţiile pentru partenerul meu, care nu este altul decât copilul meu. E greu să joci alături de copilul tău", spune Vladimir Găitan. Deşi pe scenă au avut iniţial o colaborare „dificilă", cei doi admit că la film a fost „mult mai plăcut". „Colaborarea de la teatru a fost începutul de drum al Gloriei, iar complexitatea rolurilor şi responsabilitatea erau mult mai mari", admite actorul.

Având experienţa a zeci de ani de teatru, Vladimir Găitan a încercat de puţine ori să îşi arate latura „pedagogică" în relaţia cu fiica sa: „Uneori am făcut acest lucru, dar n-am exagerat pentru că generaţia lor încă a umblat în biblioteca părinţilor", recunoaşte acesta. Ca mulţi alţi copii de artişti, Gloria a avut şi ea de înfruntat sintagma „fata lui X".  „Trebuia să mă fac medic veterinar ca să nu mai fiu văzută ca fiind «fata lui Găitan»? Asta e, mi-am asumat în momentul în care am decis să duc saga mai departe", a conchis aceasta.

"Singura încercare pe care mi-o doresc acum este cea de bunic şi Gloria în rol de mamă.''
Vladimir Găitan actor

Mâine, premiera de gală

„Ultimul corupt din România" va avea premiera de gală mâine, la ora 19.30, la Cinema Pro. Spectatorii se vor reîntâlni cu personajele din „Poker" (2010): mafiotul Titel Pangică (Horaţiu Mălăele), devenit doctor în ştiinţe, Claudiu Viţelaru (Valentin Teodosiu), acum custode de muzeu. Prietenul lor, chirurgul plastician Horia Vrabete (Vladimir Găitan), conduce Ministerul Sănătăţii, iar Monica Lăcustă (Cătălina Grama) are şi ea o funcţie în Guvern.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu