Video Umoristul Jerry Seinfeld, huiduit la Universitatea Duke pentru susţinerea sa exprimată faţă de Israel VIDEO

0
Publicat:

Într-un nou episod al mişcării pro-palestiniene din campusurile americane, zeci de studenţi au părăsit şi au huiduit o ceremonie de înmânare a diplomelor de absolvire a cursurilor universitare în momentul în care actorul de comedie Jerry Seinfeld, care şi-a exprimat sprijinul faţă de Israel, a fost recompensat cu un doctorat onorific, potrivit unor înregistrări video publicate pe reţelele de socializare, informează AFP.

  Mişcarea studenţească internaţională de susţinere a palestinienilor, în plin război în Fâşia Gaza, a început în urmă cu câteva săptămâni în Statele Unite, de departe cel mai important aliat diplomatic şi militar al Israelului, scrie Agerpres.

În imaginile publicate online, mai mulţi studenţi de la prestigioasa Universitate Duke au putut fi văzuţi în timp ce protestau faţă de prezenţa actorului Jerry Seinfeld, un star american al serialelor de comedie şi de stand-up, care de obicei este apolitic, dar a cărui recentă poziţie în favoarea Israelului a atras critici.

Jerry Seinfeld este protagonist al serialului „Seinfeld". Foto Captură video YouTube

Unii dintre studenţi fluturau steaguri palestiniene, iar mai multe huiduieli au putut fi auzite, obligându-l pe rectorul universităţii americane, Vincent Price, să îşi întrerupă pentru scurt timp prezentarea lui Jerry Seinfeld, în timp ce actorul stătea alături de el.

Jerry Seinfeld a acceptat acea diplomă onorifică în aplauzele celorlalţi studenţi şi a susţinut apoi un discurs cu ocazia înmânării diplomelor de absolvire fără alte întreruperi.

„Un privilegiu dacă vrei să fii actor"

  El nu a făcut nicio aluzie la războiul din Fâşia Gaza şi a menţionat doar pe scurt apartenenţa sa la comunitatea evreiască. „Am crescut ca un băiat evreu în New York. Este un privilegiu dacă vrei să fii actor", a spus el.

Jerry Seinfeld a rămas foarte mult timp un umorist consensual, cunoscut mai ales în calitate de creator şi protagonist al serialului „Seinfeld", unul dintre cele mai populare sitcomuri din istoria televiziunii.

În plin sezon de absolvire a cursurilor universitare din Statele Unite, numeroşi utilizatori de internet au distribuit imagini de la alte universităţi americane care arătau, de exemplu, studenţi fluturând steaguri palestiniene sau făcând referire la războiul din Fâşia Gaza în timpul discursurilor lor de pe scenă.

Mişcarea pro-palestiniană a bulversat opinia publică din Statele Unite, unii acuzându-i pe studenţi de antisemitism în spatele denunţării Israelului, iar alţii cerând să se respecte libertatea de exprimare a tinerilor.

În ultimele săptămâni, Poliţia americană a arestat peste 2.000 de persoane în campusurile studenţeşti din întreaga ţară. Protestele s-au extins în străinătate, din Franţa până în Mexic şi Regatul Unit.

În Statele Unite, studenţii protestatari le-au cerut universităţilor lor să rupă legăturile cu companiile şi instituţiile implicate în războiul declanşat de Israel în Gaza şi în ocuparea teritoriilor palestiniene, care este ilegală conform dreptului internaţional.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat