Tatăl şi sora scriitoarei Julia Quinn, autoarea seriei „Bridgerton”, ucişi într-un accident rutier în Utah

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitoarea Julia Quinn

Tatăl şi sora scriitoarei Julia Quinn, autoarea seriei de romane „Bridgerton”, au fost ucişi într-un accident petrecut pe o autostradă din Utah din cauza unui şofer care se afla sub influenţa consumului de alcool.

Quinn a anunţat decesul celor doi membri ai familiei ei - Stever Cotler, în vârstă de 77 de ani, şi Violet Charles, în vârstă de 37 de ani - într-o postare pe Facebook.

Ea a spus că ei au fost ucişi pe 29 iunie de un şofer care conducea sub influenţa alcoolului. În maşină se afla şi câinele lui Violet, Michelle, care a murit tot atunci.

Scriitoarea americană în vârstă de 51 de ani, pe numele real Julia Pottinger, a anunţat: „Mi-am pierdut tatăl şi sora. Pentru că o companie de catering nu şi-a asigurat încărcătura şi saci de pânză s-au răsturnat pe autostradă. Pentru că şoferul unei camionete nu s-a gândit la nimic şi conducea când nivelul alcoolului în sângele lui era de aproximativ trei ori peste limita legală. Mi-am pierdut tatăl şi nu o am pe sora mea cu care să jelesc”.

Accidentul a avut loc în seara zilei de 29 iunie, în David County. Potrivit poliţiei, au fost implicate mai multe maşini.

După ce sacii s-au desprins şi au căzut pe carosabil, mai multe maşini, inclusiv un Prius în care se aflau cei doi, s-au oprit, însă o camionetă Ford a lovit din spate automobilului familiei Cotler, iar acesta l-a izbit pe cel din faţă, în care se aflau două persoane care au fost rănite grav. Un alt bărbat a fost dus la spital în stare critică.

Tatăl şi sora lui Quinn au murit la locul accidentului. Şoferul camionetei a avut răni minore şi a fost arestat.

Quinn a mai spus că ea şi Violet Charles, desenator, tocmai finalizaseră un roman grafic dedicat tatălui lor, care, după ce a finalizat studiile la Harvard, a avut o carieră în domeniul afacerilor şi a devenit ulterior scenarist şi autor de cărţi pentru copii, fiind autorul seriei „Cheesie Mack”.

Serialul „Bridgerton”, bazat pe romanele lui Quinn, care a fost şi co-producător executiv, este unul dintre cele mai de succes lansate de Netflix. În prima lună de la lansare, el a fost vizionat de pe 82 de milioane de conturi.

În luna martie, la Londra, au început filmările pentru al doilea sezon, iar în aprilie a fost anunţat că Netflix a comandat alte două sezoane pentru serial.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală