Sylvester Stallone şi familia lui, „în văzul lumii”, într-un reality-show

0
0
Publicat:

Starul de la Hollywood Sylvester Stallone are un nou proiect - un rol în propriul reality-show, alături de familia lui, relatează marţi Reuters.

Actorul veteran din „Rocky” şi „Rambo”, soţia sa Jennifer şi cele trei fiice ale lor - Sophia, Sistine şi Scarlet - vor călca pe urmele altor familii de vedete, Osbourne şi Kardashian, fiind însoţiţi de camere de luat vederi în timp ce îşi desfăşoară activităţile de zi cu zi, potrivit Agerpres. 

Reality-show-ul, intitulat „The Family Stallone”, care are premiera pe Paramount+ săptămâna aceasta, îl prezintă pe Stallone pe platourile de filmare, lucrând pentru seria de televiziune „Tulsa King”, precum şi acasă, unde sunt prezentate atât momente de sărbătoare, cât şi scene mai intime.

„De mult timp am vrut să facem asta, adică să împărtăşim câte ceva din viaţa noastră pentru că este distractiv”, a declarat Stallone pentru Reuters, într-un interviu comun cu Jennifer şi fiicele lor.

„Are, de asemenea, un mesaj că, indiferent de ceea ce ai, de faptul că avem toate capcanele bogăţiei şi suntem foarte norocoşi, ne confruntăm cu aceleaşi probleme, aceleaşi dorinţe, nevoi şi cerinţe pentru iubire, iar toate acestea sunt acolo, în văzul lumii”, a adăugat vedeta.

Familia Stallone a declarat că ideea acestui reality-show a venit de la podcast-ul realizat de Sistine şi Sophia, „Unwaxed”.

„Ne-am prezentat toată familia în el şi toată lumea a fost aşa de şocată că toţi erau atât de amuzanţi şi abordabili şi dădeau sfaturi grozave despre afaceri”, a spus Sistine. „Cred că oamenii pur şi simplu au dorit să vadă din ce în ce mai mult”, a adăugat ea.

Întrebat despre comparaţiile cu reality-show-ul „The Kardashians”, Stallone a declarat: „Cred că familia Kardashian a fost genială în ce a făcut şi foarte originală; noi o luăm în altă direcţie. Dar principalul lucru este că nu încerci să copiezi pe cineva. Ele sunt ele, noi suntem noi, iar asta cred că oferă publicului varietate”.  

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €