Simone Signoret şi Yves Montand, o iubire devastatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simone Signoret a avut o viaţă plină de sacrificii. FOTO Getty Images

Pentru ea, nu şi pentru el… Simone s-a îndrăgostit la prima vedere de Montand. Şi-a părăsit soţul pentru el, dar a ajuns să se condamne la o lungă suferinţă stinsă cu alcool, din cauza păcatelor lui – unul mai greu decât oricare: incestul!

Simone Signoret a fost una dintre cele mai mari staruri ale Franţei, iubită pentru frumseţea ei şi apoi criticată pentru rapiditatea cu care a decăzut de pe soclul de sex simbol al intelectualilor – din cauza cumplitei suferinţe în amor provocate de Yves Montand. “Am îmbătrânit aşa cum îmbătrânesc femeile care nu sunt actriţe”, se apăra Simone. “Ba chiar mai rău”, au spus multe voci în 1982, când afişul noului ei film, L’étoile du Nord, o înfăţişa cu o faţă căzută şi buhăită.

Splendoarea ei din rolul prostituatei din pelicula „La Ronde” nu se mai vedea deloc 19 ani mai târziu, în filmul „Army of Shadows”. La fel cum s-a văzut o diferenţă şocantă între tânăra din „Les Diabolique”, al lui Clouzot, şi bătrâna prostituată evreică din „Madame Rosa”, lansat în 1977. Ea fusese, după propriile spuse, cea mai în vârstă descoperire hollywoodiană. Şi asta fiindcă avea 38 de ani când a ajuns în Cetatea Filmului, jucând în pelicula „Room at the Top”. O intrare târzie dar furtunoasă, căci rolul i-a adus un premiu al Academiei Americane de Film, câştigat în 1960, primul obţinut de o franţuzoaică! Dar în Europa era la acea vreme deja o vedetă iubită – una dintre frumuseţile născute din cenuşa ocupaţiei naziste peste Paris…

Citeşte totul despre cei doi pe www.okmagazine.ro!

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul