Video Reacții virale după ce Andrew Tate a fost învins în ringul de box: „Cam asta ți se întâmplă când nu te lupți cu femei”

0
Publicat:

Andrew Tate, fost campion la kickboxing, a debutat în box la vârsta de 39 de ani, însă a ieșit învins din primul său meci oficial.

Într-o gală organizată la Dubai, influencerul și sportivul s-a confruntat cu Chase DeMoor, actor, boxer amator și fost jucător de fotbal american, în vârstă de 29 de ani. Deși Andrew Tate era văzut ca mare favorit datorită carierei sale impresionante în kickboxing, meciul s-a desfășurat surprinzător.

După două reprize echilibrate, DeMoor a preluat controlul complet în runda a treia și a fost declarat câștigător la puncte, în unanimitate. Imaginile de după confruntare îl arată pe Tate serios afectat de schimbul de lovituri.

Andrew Tate s-a confruntat cu Chase DeMoor FOTO: X /@MirrorUSSports

Reacțiile pe rețelele sociale nu au întârziat să apară, iar una dintre cele mai frecvente comentarii a fost: „Cam asta ți se întâmplă când nu te lupți cu femei”.

„Nu mi-e frică să pierd, mi-e frică să nu încerc”

Într-un mesaj emoționant după meci, Tate a explicat ce l-a determinat să accepte lupta, la ani după ce și-a agățat mănușile de kickboxing. „Când am fost întrebat de Mams [Taylor, fondatorul Misfits Boxing], «Andrew, ai 40 de ani, tocmai ai ieșit din închisoare, ai atât de multe pe cap, de ce ai face asta? De ce ți-ai asuma riscul?», am simțit pentru prima dată frică în viața mea și am știut că trebuie să lupt. În momentul în care am simțit frică, am știut că trebuie să fac asta. Nu pot trăi îndoindu-mă de mine; semințele îndoielii cresc în păduri de inacțiune și nu vreau asta” a spus Tate, potrivit Bloody Elbow.

El a adăugat: „Dacă mâine ar trebui să mă lupt din nou cu Chase, aș merge fără ezitare și aș crede 100% în mine, chiar dacă știu că tocmai m-a învins. Acesta sunt eu. Nu mi-e frică să pierd, mi-e frică să nu încerc”.

În ciuda înfrângerii, Andrew Tate și-a recunoscut efortul: „Am 40 de ani, am dat totul, dar e puternic. E mai bine să încerci și să pierzi, decât să nu încerci deloc”.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate