Mircea Bravo, implicat într-un accident rutier. În ce stare se află soția sa

0
Publicat:

Influencerul și comediantul român, Mircea Bravo, a fost la un pas de o adevărată tragedie, luni dimineață, când acesta a fost implicat într-un accident rutier în localitatea bihoreană Roșia. Mașina, în care se afla alături de soție, a intrat într-un stâlp de electricitate.

Mircea Bravo și soția sa, implicați într-un accident rutier FOTO Arhivă

Mircea Bravo era cel care se afla la volanul autoturismului. El a pierdut controlul asupra direcției și a lovit puternic un stâlp. În urma impactului, soția sa a suferit leziuni, aparent ușoare, însă a fost transportată la Spitalul Municipal Beiuș pentru investigații suplimentare.

Evenimentul a fost raportat la 112 puțin înainte de ora 9:30, iar poliția s-a deplasat imediat la fața locului. Potrivit primelor informații furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța, se pare că Mircea Bravo a pierdut controlul volanului, intrând pe sensul opus de circulație.

Influencerul nu a consumat alcool sau substanțe interzise

Mircea Bravo a fost testat pentru consumul de alcool și droguri, iar ambele rezultate au fost negative. Astfel, se exclude ipoteza consumului de substanțe care ar fi putut contribui la producerea accidentului.

Surse din anchetă indică faptul că Mircea Bravo ar fi adormit la volan, ceea ce ar putea explica pierderea controlului asupra mașinii. Până în prezent, traficul rutier în zonă nu a fost afectat, iar ancheta continuă pentru a clarifica circumstanțele exacte ale accidentului.

Comunicatul integral al Poliției Bihor

„Luni, 4 decembrie a.c., în jurul orei 09.23, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că, pe drumul județean 764, în localitatea Roșia, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din primele investigații efectuate de către polițiștii rutieri din Beiuş, s-a constatat că, în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, al cărui conducător, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice.

În urma accidentului rutier, o femeie, pasageră în autoturism, ar fi suferit leziuni, aparent ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

În urma testării conducătorului auto cu aparatele etilotest și DrugTest, rezultatele au fost negative.

Polițiștii Biroului Rutier Beiuș efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier.”

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO