Gabriela Cristea, probleme în vacanța petrecută în Italia. „Este evident că o să cerem despăgubiri”

0
0
Publicat:

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au petrecut o vacanță de neuitat în Italia alături de fiicele lor, Victoria și Iris. La revenirea în România, familia s-a confruntat cu probleme legate de zbor, iar prezentatoarea TV a povestit întreaga

Gabriela Cristea a fost în vacanță cu familia FOTO Arhivă

Vedeta obișnuiește să fie activă zilnic pe rețelele de socializare și să expună tot felul de situații de care se lovește atât ea, cât și familia ei, iar una dintre ele are legătură cu faptul că zborul pentru a reveni acasă a avut mare întârziere, potrivit Click!.ro

„Și iar avem întârziere mare în aeroport. Cel puțin la această oră știm că avem întârziere trei ore și 20 de minute, dar nu ne-am urcat în avion deci… Nu pot să vă povestesc cam câte a trebuit să cumpăr pentru copii, de la cărți de colorat, carioci, caiete cu Barbi si alte jucarele etc… până la multă apă, sucuri, gustărele, Prosseco pentru adulți. Este evident că o să cerem despăgubiri dar nervii noștri nu se pot contabiliza în bani”, a povestit Gabriela Cristea într-o postare realizată în mediul online.

Nu doar la întoarcere familia vedetei a întâmpinat probleme, ci și la plecare, întrucât nu au beneficiat de locurile pe care le-au plătit. Se declară dezamăgită de experința de care a avut parte.

„Când am venit am zis să nu ne enervăm pentru că plătisem niște locuri și ne-am trezit că nu mai aveam locuri la aeroport, dar mi se pare că întârzierile, anularile și schimbarea locurilor în aeronavă pe banii călătorilor, pare să fie o practică obișnuită pentru @wizzair”, a mai scris vedeta.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil