FOTO Miliardarul Bobby Păunescu s-a căsătorit cu modelul Alice Peneacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alice Peneacă şi Bobby Păunescu s-au căsătorit la Buftea FOTO Dorin Constanda/ Click!

Omul de afaceri Bobby Păunescu (40 de ani) şi fotomodelul Alice Peneacă (23 de ani) s-au căsătorit sâmbătă, 18 iulie, în cadrul unei ceremonii restrânse ce s-a desfăşurat în aer liber, la Buftea.

Bobby Păunescu şi Alice Peneacă, petrecere pe malul lacului Buftea 

După aproape doi ani de relaţie, Bobby Păunescu şi Alice Peneacă şi-au oficializat relaţia în cadrul unui eveniment restrâns, la cununia civilă participând aproximativ 50 de invitaţi, potrivit Click!. Ceremonia a fost urmată de o petrecere grandioasă pe malul lacului Buftea, la care au luat parte doar rudele şi prietenii apropiaţi ai celor doi.

Bobby Păunescu şi Alice Peneacă au avut două perechi de naşi

Martorii cuplului au fost Guardi Sebastiano, proprietarul Barbanera Shoes, o companie care produce încălţăminte de lux, şi Serena Menerini, care deţine un lanţ farmaceutic, dar şi omul de afaceri Georgi Shu şi soţia acestuia, o vedetă de televiziune din China. 

Alice Peneacă a purtat două rochii, una dintre ele fiind creată de designerul Stephan Pelger, cel care semnează şi multe dintre ţinutele Primei Doamne Carmen Iohannis. 

Alice Peneacă l-a cunoscut pe Bobby Păunescu la petrecerea de sfârşit de an de la Mandragora Movies Film Academy, unde ea a devenit, între timp, studentă. Miliardarul a mai avut o relaţie de aproape opt ani cu actriţa Monica Bârlădeanu, căreia i-au pus capăt în 2012. 

Bobby Păunescu, alături de Alice Peneacă, în vacanţa din Italia FOTO Arhivă personală/ Facebook

Cine este Alice Peneacă, soţia miliardarului Bobby Păunescu

Alice Alexandra Peneacă, în vârstă de 23 de ani, este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate manechine din România. Tânăra, care a studiat timp de zece ani baletul, a realizat nenumărate pictoriale pentru reviste din ţară şi din străinătate, a apărut în mai multe spoturi publicitare şi a defilat pe marile podiumuri ale lumii. Mai mult decât atât, Alice Peneacă este imaginea brandului Guess din toamna anului trecut şi a fost inclusă de către editorii revistei „FHM“ în topul celor mai frumoase femei din lume. 

Alice Peneacă este imaginea celebrului brand Guess FOTO Arhivă personală Alice Peneacă/ Facebook

Bobby Păunescu este moştenitorul unui imperiu financiar

Bobby Păunescu este un regizor, producător, scenarist şi om de afaceri român. S-a născut la Bucureşti, iar de la vârsta de un an s-a mutat cu familia în Italia, la Milano, unde a rămas până la vârsta de zece ani. A absolvit Facultatea de International Management din Elveţia, în 1998. În 2007 a urmat un curs intensiv de film la Universty of Southern California - School of Cinematic Arts. În acelaşi an scrie şi regizează primul lui film de lungmetraj, „Francesca“, produs de Mandragora, casa de producţie de film ce a fost fondată de Cristi Puiu şi Bobby Păunescu. În acelaşi an, revista „Capital“ anunţa apariţia unui nou miliardar român: Bobby Păunescu, care, prin investiţiile imobiliare din ţară şi de peste hotare, devenise posesorul unei averi estimate la 1,6 miliarde dolari, înainte de criză. El este şi moştenitorul unui imperiu financiar ale cărui baze au fost puse de tatăl său, omul de afaceri George Constantin Păunescu.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online