Cum şi-a serbat Regina Elisabeta a II-a aniversarea ascensiunii la tron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO DailyExpress

Sâmbătă s-au împlinit 69 de ani de la ascensiunea Reginei Elisabeta a II-a la tronul Marii Britanii. Aniversarea a fost celebrată în intimitate, la Castelul Windsor, din cauza pandemiei de coronavirus, informează DPA.

„În această zi din 1952, regina a urcat pe tron după moartea tatălui său, regele George al VI-lea", se arată într-un mesaj publicat pe contul de Twitter al familiei regale.

În ultimele trei decenii, regina s-a deplasat la moşia de la Sandringham din estul Angliei pentru a sărbători Crăciunul împreună cu familia şi apoi obişnuia să rămână pe acel domeniu până la aniversarea de la 6 februarie.

Cu toate acestea, pandemia a perturbat tradiţia, iar regina a petrecut mare parte din această perioadă la Windsor, împreună cu soţul său, prinţul Philip, duce de Edinburgh, şi un grup restrâns din cadrul personalului, scrie Agerpres

Tatăl său, regele George al VI-lea, a decedat la 6 februarie 1953. În acea zi, prinţesa Elisabeta la acea vreme, în vârstă de 25 de ani, se afla la mii de kilometri distanţă, participând la un turneu în ţările din Commonwealth alături de soţul ei, ducele de Edinburgh. Cuplul princiar se afla în Kenya în ziua în care regele a murit în somn, din cauza unui cancer pulmonar, în reşedinţa regală de pe domeniul Sandringham.

Potrivit agenţiei britanice Press Association, va fi acordată o zi liberă în plus în iunie 2022, când regina va sărbători Jubileul de Platină (70 de ani de la urcarea pe tron).

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort