Ce vedem la televizor de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzica, dansul, ţinutele extravagante, provocările periculoase şi umorul românesc sunt câteva dintre „armele“ posturilor, în lupta dintre ani, pentru audienţe.

Televiziunile au pregătit un meniu consistent şi variat, pe gustul celor ce vor ciocni cupele de şampanie cu vedetele favorite. Înainte de marea petrecere, de la 20.00, Antena 1 le aminteşte românilor de adevăratele valori, printr-un program marca Nae (Lăzărescu – n. r.) şi Vasile, difuzat în memoria actorului care a murit la 72 de ani din cauza unor probleme hepatice. Pentru a anima atmosfera cu ritm şi culoare, postul TV respectă din nou tradiţia şi îl aduce pe Dan Negru. 

Gazda emisiunii „Revelionul Starurilor“, de la ora 21.30, va arbitra meciul dintre Anda Adam, Lora şi Maria Cârneci, din echipa fetelor, şi Pepe, Marcel Pavel şi CRBL, din gaşca băieţilor, concurenţi ce se vor deghiza mai ciudat ca la „Te cunosc de undeva“. Tortul, şampania şi muzica populară sunt ingreduentele nelipsite, iar după 2.00, petrecerea cu peste 200 de vedete se mută la „Hanu' Mirelei“.

DOMNIA LUI SULEYMAN

Cum dorinţele devin realitate, Antena 1 va avea propriul Suleyman, întruchipat de un artist curajos ce va beneficia, bineînţeles, de prezenţa cadânei Hurrem, jucată de Monica Davidescu.

Sultanul îi inspiră şi pe cei de la Pro TV, de la 20.30, când Suleymazare Prolificul şi Superman readuc cele mai bune momente la „Serviciul Român de Comedie“, în timp ce Gina Pistol, Jojo şi Bobonete vin cu Pluguşorul. Pro TV continuă de la 21.45 cu „Magic Show“, spectacolul moderat de cuplul Andra-Măruţă. Cristian Gog, Vlad Grigorescu şi colegii lor iluzionişti demonstrează că „românii au talent“ şi în noaptea dintre ani, cu atât mai mult cu cât bucătarii profesionişti de la „MasterChef“ şi divele sexi Laura Cosoi şi Gina Pistol întreţin atmosfera. Cu toate că în noaptea dintre ani vor cânta în Piaţa Revoluţiei, respectiv la Palatul Parlamentului, show-ul de la Pro TV îi va aduce, tot prin magie, şi pe Horia Brenciu, Smiley, Sore şi Mandinga, pentru telespectatorii fideli.

CETĂŢENI TURNEMTAŢI ŞI SOLŞTI ELECTROCUTAŢI
Diferit, la Prima TV „Copiii spun lucruri trăsnite“ de la 21.00, iar „Mondenii“ prezintă obiceiurile de sărbătoare ale românilor, de la 23.30. Prima voce a României, Ştefan Stan, aduce adrenalina la „Killer Karaoke“, după 00.30, când participanţii trebuie să reziste la electroşocuri şi la vânt puternic, cât cântă.

Mai generos, Cove îşi deschide un restaurant şi le face cinste prietenilor de la Kanal D de la 22.00, la  „Celebrity Show de Anul Nou“. Andreea Banică, Wilmark, Liviu Varciu şi Cornelia şi Lupu sunt câţiva dintre cei supuşi probelor fizice şi de perspicacitate, însă nici moderatorul nu e scutit de probleme, atunci când cetăţeanul turmentat comandă multă băutură.

NOI SUNTEM ROMÂNI
Cu empatie, Andreea Marin ne învaţă să „preţuim viaţa“, de la 20.30, la TVR 1, iar colegele ei, Ramona Bădescu şi Iuliana Tudor, serbează Revelionul 2014, două ore mai târziu. Maria Dragomiroiu, Dinu Iancu Sălăjanu, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Nicolae Furdui Iancu şi alte personalităţi de seamă dau glas muzicii populare, iar după 2.00 telespectatorii dansează la petrecerea cu lăutari şi sorcove.

SuperVelionul, în direct din Piaţa Revoluţiei
Ca în anii precedenţi, Pro TV va transmite în direct focurile de artificii din momentul zero, din centrul Bucureştiului. Loredana, Mandinga, Voltaj, Sore, Smiley, Cabron şi concurenţii de la „Vocea României“ vor urca pe scenă pentru a le cânta curajoşilor ce înfruntă frigul, pentru a se bucura în mulţime. „Eu am deja o prietenie cu oamenii care se adună în Piaţa Revoluţiei şi nu concep să petrec altfel decât acolo“, spune Smiley. Pentru al 17 an consecutiv, George Vintilă va găzdui evenimentul tradiţional. „Publicul ne încălzeşte în fiecare an, venind în număr tot mai mare“, observă DJ-ul de la Pro FM.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice