Al doilea serial realizat de HBO în România va fi lansat pe 1 Decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andi Vasluianu, într-o scenă din serialul „Rămâi cu mine“

HBO a lansat oficial, marţi seară, într-un eveniment organizat la Bucureşti, serialul „Rămâi cu mine“, din distribuţia căruia fac parte Iulia Lumânare, Cosmina Stratan, Stela Popescu şi Andi Vasluianu şi care va avea premiera pe 1 decembrie, de la ora 20.00.

„Rămâi cu mine“ este cel de-al doilea serial de ficţiune realizat de HBO Europe în România, după „În derivă“. Producţia „Rămâi cu mine“ are la bază formatul israelian “Matay nitnashek“, care a fost adaptat de HBO şi în Ungaria.

Primele două episoade ale noului serial vor fi difuzate în premieră pe 1 decembrie, de la ora 20.00, la HBO. Începând din 2 decembrie, primele două episoade ale serialului vor fi disponibile fără abonament pe HBO GO, serviciul de video on demand lansat de HBO, pentru toţi cei ce vor accesa site-ul.

De asemenea, începând cu 8 decembrie, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la HBO, telespectatorii vor putea viziona câte un nou episod din cele 13 ale serialului, potrivit Mediafax. „Rămâi cu mine“ urmăreşte relaţiile complexe dintre oameni şi încercările lor de a se cunoaşte pe sine şi pe cei din jur. Într-un oraş dinamic şi plin de culoare, opt tineri singuri caută dragostea şi prietenia. Unii dintre ei vor găsi ceea ce îşi doresc, în timp ce alţii vor continua căutarea.

Filmările au durat 11 săptămâni şi s-au desfăşurat în 57 de locuri, aflate, în mare parte, în Bucureşti. La filmări au participat 70 de actori şi peste 600 de figuranţi.

Cele 13 episoade ale serialului propun o nouă perspectivă asupra oraşului şi sunt menite să arate o imagine vie, optimistă şi frumoasă a Bucureştiului. În rolurile principale joacă Iulia Lumânare, Aureliu Surulescu, Andi Vasluianu, Antonia Ionescu Micu, Cosmina Stratan („După dealuri“), Monica Ciută, Stela Popescu, Paul Ipate, Ioana Blaj, Nicole Duţu, Nicodim Ungureanu şi Magda Catone.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?