REPORTAJ Queen şi Adam Lambert au cântat în memoria lui Freddie Mercury: Brian May, emoţionat până la lacrimi de români: „Sunteţi cei mai tari“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Queen şi Adam Lambert le-au oferit românilor o seară specială, trecând de la momente energice la cele încărcate de emoţie. Deşi au trecut 25 de ani de la moartea lui Freddie Mercury, vocea sa a răsunat în Piaţa Constituţiei, acompaniată de glasurile miilor de spectatori.

În ciuda căldurii sufocante, zeci de mii de oameni s-au adunat marţi în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în faţa unei scene uriaşe de 22 de metri, pentru a lua parte la primul concert al trupei Queen în România.

Concertul a început la cinci minute peste ora 21.00, cea anunţată de organizatori, artiştii apărând din spatele unor pânze de lungimea scenei, care purtau emblema trupei Queen. Un Adam Lambert plin de energie şi-a făcut simţită apariţia extravagantă în aplauzele şi strigătele mulţimii, pe nişte tocuri înalte şi având jumătate din faţă acoperită de ochelari supradimensionaţi. 

Astfel, seara regală a început cu „The Hero“, urmată de „One Vision“ şi „Hammer to Fall“, publicul făcându-şi încet încălzirea pentru prima melodie dintre cele aşteptate, „Another One Bites the Dust“, ale cărei versuri se auzeau atât de pe scenă, cât şi din public.

Adam Lambert: „Eu nu sunt Freddie Mercury, dar îl iubesc ca şi voi“

Din spectacol nu puteau lipsi nici elemente regale simbolice, precum tronul de pe podium pe care Adam Lambert s-a aşezat în timpul melodiei „Killer Queen“ şi pocalul din care a băut înainte să le adreseze primele cuvinte românilor. 

„Bună seara, Bucureşti!“, a salutat Lambert mulţimea într-o română aproape perfectă. „Este foarte cald aici, ca într-o saună“, a remarcat şi cântăreţul ceea ce fiecare spectator resimţea din plin, după care le-a amintit celor prezenţi de Freddie Mercury, spunându-le cu modestie celor care n-au avut niciodată ocazia să-l vadă pe legendarul rocker: „Eu nu sunt Freddie Mercury, dar îl iubesc la fel ca şi voi. Vreau să vă cer o favoare. Putem să-i sărbătorim pe Queen şi pe Freddie astă seară?“ A urmat piesa „Don’t Stop Me Now“, pe care s-a cântat şi s-a dansat, sub încurajările artistului.

„Vreau să vă întreb ceva. Sunteţi îndrăgostiţi? Eu nu sunt. Vreau să fiu îndrăgostit. Cred că mă voi îndrăgosti de voi. Pot să vă mai cer o favoare? Ultima, promit. Îmi puteţi găsi pe cineva pe care să-l iubesc?“, a spus elegant Lambert pentru a introduce piesa „Somebody to Love“.

queen si adam lambert bucuresti

Adam Lambert a fermecat românii cu şarmul şi vocea sa puternică 

Brian May a păşit şi el pe podium pentru a-şi saluta publicul cu care a mai avut ocazia să se întâlnească la concertul din martie, pe care l-a susţinut împreună cu Kerry Ellis la Sala Palatului. „De câţi ani voiam să facem asta!“, a spus chitaristul în strigătele aprobatoare ale mulţimii. „Vă mulţumim pentru această primire incredibilă“, a continuat vizibil emoţionat, după care a adus un selfie stick, explicând că acest dispozitiv este util pentru a face poze cu prietenii. Aşa că Brian May s-a aşezat cu spatele la public pentru a cuprinde în poză zecile de mii de prieteni români.

Brian May nu şi-a abţinut lacrimile de emoţie

A urmat un moment plin de sensibilitate şi încarcat de emoţie când Brian May şi-a luat chitara acustică şi a cântat minunata piesă „Love of  My Life“. Mulţimea cânta şi ea la unison. „Sunteţi cei mai tari“, le-a spus chitaristul. Imediat, fanii au tresărit când vocea lui Freddie Mercury a început să se audă în locul celei a lui May, iar pe ecranul din spatele scenei a apărut imaginea sa, cântând cu patos melodia de dragoste. Un moment perfect, plin de nostalgie, care a adus lacrimi în ochii lui Brian May, în timp ce mulţimea scanda numele lui Freddie.

Şi toboşarul Roger Taylor a dominat scena cântând „A Kind of Magic“, după care Adam Lambert s-a întors pe scenă pentru a cânta „Under Pressure“, un omagiu adus lui David Bowie. Au urmat hiturile „Crazy“, „I Want to Break Free“, „I Want It All“ şi „Who Wants to Live Forever“.

Un chitarist dintr-o altă lume

Un moment extrem de special a fost şi cel în care Brian May a fost ridicat pe un piedestal la aproape 10 metri înălţime, ţinând un solo de chitară în faţa ecranului stelar, care părea un portal către altă galaxie. Jocul spectaculos de lasere a amuţit publicul, purtându-l în lumea desăvârşitului chitarist.

Poate cel mai aşteptat moment al serii a fost „Bohemian Rapsody“, care nu a dezamăgit aşteptările şi care cel puţin mie mi-a dar fiori pe şira spinării. Primul refren i-a aparţinut lui Adam Lambert, iar al doilea lui Freddie Mercury, care şi-a făcut din nou apariţia pe ecrane, urmat de clasicul bridge cântat de cei patru membri din componenţa originală a trupei Queen: Freddie Mercury, Brian May, Roger Taylor şi John Deacon.

După melodia „Radio Ga Ga“, artiştii s-au retras de pe scenă, însă doar cât să aibă timp Adam Lambert să-şi pună coroana şi să se întoarcă la insistenţele publicului pentru bis, încântându-l cu încă două piese celebre şi mult aşteptate: „We Will Rock You“  şi „We Are The Champions“, urmate de o explozie de confetti aurii. 

O singură dorinţă a publicului a rămas nesatisfăcută, piesa „The Show Must Go On“. Chiar şi după bis, oamenilor nu le venea să plece acasă, crezând că trupa se va întoarce încă o dată pentru a le face o ultima surpriză. Din păcate, show-ul nu a continuat aseară, după ora 23.00, însă cu siguranţă va rămâne întipărit în amintirea fanilor unei trupe legendare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG