Jessie J, mesaj emoţionant pentru românca de 10 ani alături de care a cântat la Electric Castle: „Unul dintre cele mai frumoase momente din cariera mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa britanică Jessie J (30 de ani) s-a declarat profund impresionată de românca în vârstă de 10 ani alături de care a cântat pe scena festivalului Electric Castle. Vedeta a mărturisit ulterior că a fost unul dintre cele mai frumoase momente din întreaga sa carieră.

Ultima seară a festivalului din Bonţida a oferit şi cel mai emoţionant moment. Spre finalul show-ului, Jessie J, cap de afiş şi unul dintre cei mai aşteptaţi artişti ai ediţiei, a invitat pe scenă o fetiţă care se afla în primul rând. 

Cântăreaţa i-a oferit şansa de a cânta împreună o melodie, iar alegerea micuţei fane a fost „Masterpiece“. Toată lumea a fost luată prin surprindere când puştoaica a început să cânte. Interpretarea senzaţională a fost recompensată cu urale şi aplauze din partea celor 30.000 de oameni prezenţi la concert. Fetiţa se numeşte Adalia, are 10 ani, este originară din Cluj-Napoca şi nu este străină de scenă, fiind pasionată de muzică. 

Momentul a marcat-o profund şi pe Jessie J, care a povestit toată întâmplarea celor peste 7 milioane de fani de pe Instagram, declarând că va rămâne unul dintre momentele favorite din cariera sa. Cântăreaţa nu doar că a avut doar cuvinte de laudă la adresa micuţei românce, dar a şi negat vehement supoziţia că momentul ar fi fost regizat. 

„Am văzut că agenţii de pază ţineau mai mulţi fani în spatele unui ecran, aşa că i-am rugat să le permită să vină în faţa scenei. Aproximativ 200 de suflete au putut privi show-ul de aproape. Iubirea şi pasiunea din ochii lor au fost ireale. Am observat o fetiţă. Am întrebat-o: «Poţi cânta, simt că poţi». Mi-a spus că da şi i-am zis: «Mai am 20 de minute rămase, dintre care 15 minute de cântat, ceea ce înseamnă că mai am 5 minute pe care vreau să ţi le ofer ţie». Chipul ei s-a luminat şi a fugit spre scenă. Am întrebat-o cum o cheamă. «Adalia şi am 10 ani». I-am şoptit în ureche: «Vrei să cântăm Price Tag?» şi mi-a răspuns: «Nu, Jessie J, vreau să cântăm Masterpiece». Am zis: «Bine, fato, hai!» Când Adalia a deschis gura şi a început să cânte, fiecare persoană din public/din trupa mea/din echipa mea a fost uluită! Magic! Wow! Astfel de momente nu pot fi regizate. Lumină, energie, iubire, ne-a oferit de toate acel moment. Adalia, mi-ai dăruit unul dintre cele mai frumoase momente din întreaga mea carieră. Ne-ai binecuvântat urechile şi inimile. Îţi mulţumesc că mi-ai arătat cât de curajoasă, neînfricată, profesionistă şi luminoasă eşti. Când am terminat, am întrebat-o dacă are ceva să le spună spectatorilor, iar ea le-a transmis: «Vă iubesc!». A fost unul dintre lucrurile care m-au inspirat cel mai tare pe scenă în ultima vreme. Mă simt norocoasă că am avut şansa de a cânta alături de tine“, a scris Jessie J pe Instagram. 

   

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie