VIDEO Revoluţia de la Hollywood: Filme care au dat naştere unui precedent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul timpului, un nou film apare pe ecranul cinematografiei mondiale care rupe complet barierele şi stabileşte trend-uri. Fie că este vorba de noi tehnologii cu ajutorul cărora ia contur povestea sau de un personaj remarcabil, fiecare nou film are o caracteristică importantă care îl face unic şi prin care se stabileşte un precedent, scrie „The Guardian“.

Filmul „Gravity/Misiune în spaţiu“ este doar ultimul exemplu care întregeşte tabloul filmelor care schimbă complet noţiunile. În acest film, Sandra Bullock şi George Clooney interpretează rolurile a doi astronauţi aflaţi în derivă în spaţiu, după ce naveta lor a fost distrusă în timp ce ei efectuau o ieşire pe orbită. „Gravity“ a fost foarte bine primit şi de criticii americani, iar unii dintre aceştia consideră că filmul are şanse reale în cursa pentru premiile Oscar.

Batman“ (1989)

Dacă la începutul anilor 1960, benzile desenate cu Batman nu au avut atât de mult succes din cauza expansiunii serialelor de televiziune, sfârşitul anilor 1980 a adus o schimbare de gândire cu privire la personajul cu mască. Regizorul Tim Burton a dus mai departe opera scriitorilor de benzi deseante Frank Miller şi Alan Moore printr-un fundal de animaţie morbid, printr-un simţ al detaliilor vizuale şi un umor nenemaiîntâlnit. Mai mult, oportunităţile de merchandising dezvoltate de filmul „Batman“ aduc, în prezent, beneficii Hollywood-ului. De la acest film, au urmat alte serii celebre de pelicule cu supereroi: „X-Men“, „Spider-Man“ sau chiar reinventarea eroului-liliac.

The Blair Witch Project/Proiect: Vrăjitoarea“ (1999)

Încă de la începutul anilor 1970, filmele de groază au început să adopte un tipar destul de static: criminali, scârţâituri în podea, ţipete, mult sânge şi grupuri dezolate de adolescenţi. Filmele „Scream“, „I Know What You Did Last Summer“ sau „The Faculty“ au mai detensionat atmosfera statică, însă adevărata schimbare în genul horror a venit odată cu pelicula „The Blair Witch Project/Proiect: Vrăjitoarea“, în care Heather Donahue, Joshua Leonard şi Michael Williams intrau în pădurea Black Hills din Maryland cu scopul realizării unui film documentar despre o legendă localã: „The Blair Witch“ (n.r. vrăjitoarea din Blair). Aceştia dispar în pădure, ca peste un an de zile, caseta cu filmarea lor să fie găsită. Ea descrie cele cinci zile cumplite petrecute de cineaşti în pădurea Black Hills, surprinzând întâmplările înspăimântătoare ce au condus la dispariţia grupului.

Materialul a fost filmat de Joshua Leonard, sunetul a fost înregistrat de Michael Williams, iar lui Heather Donahue i-au revenit comentariul şi filmarea video a echipei la lucru. Au fost consemnate astfel disensiunile apărute între ei, conflicte ce s-au acutizat cu fiecare zi neplăcută, cu fiecare noapte de groază. Acest precedent a dat naştere unor pelicule precum „Paranormal Activity“, „Rec“, „Quarantine“, „Cloverfield“, în care reacţiile protagoniştilor sunt suprinse în mod natural cu o cameră de vedere neprofesionistă, efectul dramatic fiind mult mai spontan.

Toy Story“ (1995)

Desenele animate au fost dintotdeauna o cale eficientă de a spune poveşti, cele mai celebre, în acest sens, fiind cele realizate de compania Disney. Cu toate acestea, din anii 1970 – 1980, compania nu a inventat niciun personaj notabil, în afara celor din poveştile „Mica Sirenă“ şi „Frumoasa şi bestia“. Dar, se voia mai mult, iar compania Pixat, care în 1995 era deţinută de Steve Jobs şi care dezvolta programe pentru Disney, a venit cu soluţia ideală. Personaje complet animate pe calculator, cu voci calde şi poveşti care să ţină copiii cu sufletul la gură. După acest film au urmat „Shrek“, „Ice Age“, „The Incredibles“.

Babe“ (1995)

Înainte de filmul „Bebe“, niciun alt regizor nu s-a gândit să însuşească animalele cu voce omenească. Poate doar desenele animate au reuşit acest lucru. Tocmai acestă oportunitate a fost scontată de către regizorul George Miller care a petrecut şapte ani de zile încercând să dezvolte o adaptare după romanul „The Sheep-Pig“ a lui Dick King-Smith. Acesta s-a folosit de multe tehnici animatronice sau de mişcări digitale ale maxilarului animalelor realizate pe calculator, iar rezultatul a fost unul incredibil. Animalele simulau vorbirea umană în cel mai mic detaliu, dovadă pentru inovaţie fiind cele şapte nominalizări la Premiile Oscar. Acest precedent a dat naştere unor filme în care animalele vorbeau, cum ar fi „Doctor Dolittle remake“, „Alvin and the Chipmunks“, „G-Force“.

Avatar“ (2009)

Spectacolul vizual şi extravaganţa detaliilor din filme au fost două caracteristici pe care regizorii de film au încercat să le ducă la un alt nivel. James Cameron, veteran al industriei de film americane, a încercat să amplifice aceste caracteristici încă de la filmul „Titanic“, însă a vrut mai mult decât un simplu film 2D, aşa că odată cu evoluţia tehnologiei, Cameron a creat filmul „Avatar“.

Regizorul lucra la conceptul peliculei de mai mulţi ani, imaginându-şi o lume plină de culoare cu personaje fantastice. Efectul 3D şi a tehnicilor de generare a imaginilor pe calculator (CGI) au sporit intensitatea poveştii şi a detaliilor vizuale, transpunând spectatorul chiar în decorul luxuriant al planetei populaţiei Na’vi. Din acel moment, cineaştii au îmbrăţişat tehnica 3D, la fel şi publicul, iar încasările au fost pe măsură. Tehnica a fost speculată şi de producătorii unor filme precum „Alice in Wonderland“, „Transformers: Dark of the Moon“, „A Very Harold & Kumar 3D Christmas“ sau „Prometheus“.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani